Ce spun primarii mureseni despre comasarea comunelor? Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 118 Vizualizări

Ce spun primarii mureseni despre comasarea comunelor?

p_4-5_14.jpgPrincipalul subiect de ieri din cotidianul Zi de zi a fost legat de propunerea prefectului Marius Pascan de a comasa anumite comune din Mures. Astfel, în urma acestui proces, din 102 unitati administrativ teritoriale ar mai ramâne 80. Am promis ca vom reveni cu reactiile unor primari mureseni si parerile au fost atât pro cât si contra. Unii edili cred ca este o idee buna deoarece se vor reduce cheltuielile si nu are rost ca 15-16 angajati sa fie platiti doar pentru ca gestioneaza o comuna cu 700-800 de locuitori. Altii cred ca idea prefectului nu este deloc reusita deoarece între unele comune exista adversitati si o comasare ar implica un referendum care nu este chiar un proces stralucit.

“Când nu ai bani sa dai unui copil nu îl împusti! Am vazut si eu declaratiile cu privire la reorganizarea, desfiintarea unor unitati administrativ-teritoriale. Pare la prima vedere o prostie pentru ca o astfel de reorganizare presupune unele resurse umane si materiale destul de importante. Suntem într-o perioada de criza, iar acest proces ar impune consultarea vointei populare a cetatenilor din acele zone sau din cele vizate în vederea preluarii. Nu stiu daca nu cumva resursele care vor fi puse la dispozitia derularii acestui proces vor fi mai mari pâna la final decât întretinerea acelor unitati. Atunci când nu ai bani sa întretii unitati administrativ-teritoriale nu le desfiintezi ci gasesti mijloacele, resursele, gândesti cu creierul tau proiectele prin care sa atragi bani mai multi în acele comunitati… Când nu ai bani sa îi dai unui copilnu îl împusti… În unele zone de la noi dorinta de a munci este cam mica si le convine sa împuste copilul. Mai este un aspect foarte important: vorbim de 20 de descentralizare, desfiintare acestor unitati administrativ-teritoriale si transformarea lor în unele mai mari nu înseamna o recentralizare? Nu e un process care se întoarce la momentul initial? Hai sa le desfiintam pe toate si sa facem una singura care sa se numeasca Institutia Prefectului judetului Mures.”
Cornel Briscaru, presedinte APDO Lider    

 
“Eu acum aud de aceasta propunere. Nu comentez.”
Osvath Csaba, primar, Acatari  

“La noi nu este cazul. La mine sunt 6.000 de locuitori si acum as putea înca sa angajez, nu sa dau afara. Totusi cred ca este o propunere buna pentru comunele mai mici de 2.000 de locuitori. Acolo cred ca ar prinde bine o asemenea masura.”
Sipos Iosif, primar, Adamus   

“Nu este o lucru normal. Nu cred ca are valabilitate si nu îi vad rostul. Nu cunosc toate detaliile dar asa cum aud prima data de la dumneavoastra nu mi se pare o idee buna.”
Nicolae Sovrea, primar, Albesti   

 
“Parerea mea este ca în comunele de pâna la o mie de locuitori ar trebui aplicat acest program. Pe undeva prefectul are dreptate. Totusi trebuie înteles clar ca cele mari nu se pot comasa. În cazul comunelor mici este foarte greu, nu au din ce trai, trebuie sa plateasca salariile curentul sau rechizitele… o astfel de masura ar ajuta.”  
Kocsis Adalbert, primar, Alunis

“Nu am o parere deloc buna despre acest lucru. Eu am o comuna de 3.200 de locuitori. Sa ne lase comunele asa cum sunt pentru ca si asa avem destule greutati. Este foarte greu în perioada asta de criza.”
Niculae Colceriu, primar, Apold  

“Super… este o idee foarte buna. Nu se poate ca într-o comuna de 700-800 de locuitori sa se functioneze cu tot efectivul. Este ceva normal, chiar extraordinar. Îl felicit pe Marius Pascan pentru aceasta propunere.”
Teodor Precup, primar, Atintis  

“Probabil ca este vorba despre comunele mai mici, iar Batosul nu intra în aceasta categorie. O fi greu, deoarece într-o comuna mare un primar nu poate ajunge repede în toate satele si el trebuie sa fie aproape de cetateni.”  
Dumitru Cotoi, primar, Batos

 
“Daca este privit doar din punct de vedere economic atunci nu este un lucru bun. Un asemenea proiect cere si parerea oamenilor sau poate cine stie… se va modifica vreo lege pentru ca în tara asta totul se poate. Noi spre exemplu, ca si comuna avem o curba ascendenta si nu ne permitem sa ne comasam cu nimeni. Eu ma descurc foarte bine cu noua oameni, dar daca se va lua o decizie atunci lucrurile trebuie cumpanite foarte bine.”
Ioan Aldea, primar, Bagaciu  

“Sunt contra acestei propuneri. Noi avem sapte sate si o populatie de 1.350 de locuitori. De asemenea, si distanta este foarte mare între sate.”
Majlath Karoly, primar, Bereni

“Nu cred ca este o idee deloc buna. Vor fi neglijate satele mici si acesta nu este un lucru benefic.”
Barta Laszlo, primar, Bogata

“As putea sa spun ca sunt si de acord si ca nu sunt. Daca as fi de acord ar fi pentru faptul ca se vor mai reduce din cheltuieli. Daca nu as fi de acord ar fi pentru ca deplasarea locuitorilor de la satul lor pâna la centrul comunei ar fi foarte grea si anevoioasa. Este o chestiune relativa care mai impune si realizarea referendumului.”  
Gheorghe Chira, primar, Breaza   

“Nu este o idee rea, dar problema este ca în comunele mari daca mai vine înca un sat sau doua-trei, atunci o sa fie foarte greu la conducerea primariei. Noi avem cinci sate foarte împrastiate. Totusi ideea este destul de buna.”  
Ordog Ferencz, primar, Brâncovenesti

“Eu cred ca este o propunere buna. Eu am niste colegi care au comune mult mai mici dar care au de doua ori mai multi salariati decât mine. Nu e logic sa fie niste comune foarte mici si sa aiba un numar de angajati dublu decât al meu. Spre exemplu, eu pe organigrama am 14 angajati dar ma descurc foarte bine cu opt. Comunele mici nu prea fac nimic si asteapta tot timpul bani de la Buget. Sa se comaseze si sa ramâna doar cine face treaba iar cei care nu fac, sa fie dizolvati.”  
Marius Cucerzan, primar, Chetani  

“Nu am mai auzit despre acest subiect. Este o idee foarte proasta. Daca ne comasam, comuna mare poate depune un singura un proiect si nu mai multe cum era înainte când fiecare comuna cât de mica avea dreptul sa depuna un proiect european. Totusi nu cred ca oamenii vor fi de acord.”
Dosa Sandor, primar, Chibed   

“Ce sa zic… este o propunere. Am mai auzit de acest lucru si în campania electorala de la domnul Blaga. Probabil ca va fi o idee buna. Dar ca sa faci o noua împartire a României trebuie sa faci o legislatie noua si sa urmezi o cale foarte lunga.”   
Dumitru Aldea, primar, Coroisînmartin

“Parerea mea este ca aceasta propunere nu este una buna. Pentru aceea s-au facut mai multe comune, sa fie autoritatile mai aproape de cetateni si sa avem rezultate mai bune. Poate aceasta masura este buna pentru localitatile care nu au surse financiare.”
Nagy Martin, primar, Corunca

“Nu am auzit înca de asa ceva. Poate este vorba despre comunele mici. Eu cred ca toate comunele ar trebui sa ramâna independente.”
Ferenczi Gyrgy, primar, Craciunesti

„Nu am auzit nimic. Nu as vrea sa comentez.”
Vasile Veres, primar, Craiesti   

“Ca si primar pot spune ca în momentul în care se comaseaza doua comune se pierd locuri de munca. Cred ca initiativa este justificata si daca asta se va hotarâ atunci noi ne vom supune. Daca prin acest lucru s-ar rezolva problemele eu as fi de acord. Daca totusi nu se obtine un asemenea efect de care am vorbit atunci tot va trebui sa ma supun. Personal nu as îmbratisa aceasta idee.”   
Ioan Oltean, primar, Cucerdea   

“Daca e o solutie pozitiva atunci eu o accept. Totusi
acolo unde distanta este mare între sate aceasta masura nu este buna deloc. Noi trebuie sa facem servicii care sa fie cât mai aproape de cetateni. La comuna noastra de 5600 de locuitori noi ar trebui sa avem 21 de angajati. Totusi ne descurcam foarte bine cu zece angajati.”
Nicolae Mosora, primar, Danes

 
“Noi suntem o comuna mare si angajatii sunt 12 la numar. Activitatea noastra nu este echivalenta cu activitatea unei comune de 1.500-2.500 de locuitori care are acelasi numar de angajati. Daca s-ar face o economie la buget atunci ideea nu este rea. De asemenea, si distantele mari dintre sate sunt un impediment în fata acestei propuneri.”
Lucretia Cadar, primar, Deda   

 
“Nu am auzit de propunerea prefectului. Noi suntem o comuna mare si nu suntem interesa-ti de acest subiect. Nici nu m-am gândit pâna acum. Dar cred ca o comuna mica se conduce mai bine decât una mare.”
Gal Lajos, primar, Eremitu

“si asa este destul de sofisticat. Sa mai ai înca câteva sate ar fi mult mai greu pentru primar. Trebuie ceruta parerea oamenilor. Eu personal nu cred în asa ceva pentru ca trebuie regândit totul si este foarte complicat.”  
Janosi Ferenc, primar, Ernei   

“Ce sa zic… cred ca sunt masuri care duc la o eficienta mult mai mare, la o reducere de cheltuieli.”
Ioan Milasan, primar, Faragau

“Din punctul nostru de vedere nu ar fi ceva benefic. În jurul nostru sunt foarte multe comune mici iar noi daca la 5.000 de locuitori ai nostri mai adaugam câtiva ar fi foarte greu. Nu ar fi deloc bine pentru noi.”  
Laszlo Arpad, primar, Fântânele

“La noi nu este cazul. Dar ca sa zic direct… este o prostie. Se tot vorbeste despre descentralizare dar vad ca de fapt este o recentralizare. Este o aberatie!”
Karacsony Karoly, primar, Galesti  

“Eu înca nu am auzit de aceasta propunere. Lasati-ma sa ma gândesc… (a închis telefonul repede si nu a mai raspuns dupa aceea)…”   
Keszeg Stefan, primar, Ganesti

“Nu stiu care ar fi cea mai buna solutie. Nu stiu daca e chiar bine pentru comunele aflate departe de centrul judetului. Cred ca ar trebui gasita o alta solutie.”
Kozma Barna, primar, Glodeni  

“Am aflat despre acest subiect. Eu zic ca în conditiile actuale ale crizei este o solutie buna. Deasemenea vor exista schimbari ale numarului de angajati însa problema aceasta trebuie gândita si fundamentata foarte bine. Ca aspect general nu este un lucru rau.”  
Kolcsear Gyula, primar, Gornesti

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE