Emil Farago: „Anul 2011 va fi crucial, supravieţuieşte cine poate” Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 129 Vizualizări

Emil Farago: „Anul 2011 va fi crucial, supravieţuieşte cine poate”

15_11.jpg
Anul 2011 şi-a intrat deja în drepturi, prilej pentru a vedea care este starea de spirit a celor implicaţi în sectorul agricol. Interlocutor ne-a fost Emil Farago, preşedintele Grupului Producătorilor de mere din zona Batoş Reghin, care ne-a prezentat perspectiva agricolă a noului an.

Reporter: Sub ce auspicii se prezintă anul 2011 pentru agricultură?
Emil Farago: Nu sunt semne deosebite care să ne facă să fim optimişti, Vedeţi că, carburanţii se tot scumpesc, ceea ce e un semnal negativ. Anumite forme de sprijin pe care Guvernul le putea practica pentru agricultură, regulamentele şi directivele europene nu vor fi acceptate pentru că nu există legislaţie, şi nici bani la buget nu sunt. Mai depinde şi de cel de sus, dacă va fi un an cu probleme, cu condiţii meteorologice nefavorabile, îngheţ târziu, grindină, sau alte fenomene, atunci agricultorii vor fi la pământ.

Rep.: Cum vedeţi perspectiva segmentului de desfacere?
E.F: Ca să ai desfacere, în primul rând trebuie să produci de calitate şi ieftin, pentru a avea un preţ competitiv pe piaţă. Dacă ne referim la exerciţiul anului trecut, de ciclul 2009-2010, am avut o desfacere destul de bună. Noi mai avem încă mere în stoc, aproape 4.000 de tone, şi vindem destul de bine, în conjunctura în care producţia la nivel naţional a fost mai mică faţă de alţi ani, precum şi producţia scăzută din ţările din jur, în ce priveşte concurenţa pe import. Ungaria a avut producţie mică, la fel şi Polonia. Din acest punct de vedere şi aici mă refer strict la pomicultură, cine a reuşit să aibă o producţie relativ bună, în cursul anului trecut, a avut o valorificare peste cea din 2009. Sunt puţini care au reuşit acest lucru, care să-şi asigure un suport financiar pe două cicluri.

Rep.: 2011 nu se arată a fi unul electoral. E un semn bun acest lucru?
E.F:. Este o prostie. Când e un an electoral, sprijinul care se dă agriculturii este o tâmpenie, deoarece nu se încearcă sprijinirea acestui sector ci se cumpără voturi. Acest lucru s-a întâmplat destul de des în ce priveşte agricultura. Dacă e să faci o analiză câţi bani s-au dat pentru agricultură, au fost destul de mulţi, dar care s-au dat total aiurea, pe anumite segmente din agricultură neperformante. Practic banii s-au împrăştiat aiurea, în loc să se sprijine agricultura performantă.

Rep.: Vor renunţa mulţi la agricultură în 2011?
E.F:. Anul trecut, dar şi în 2009, au fost persoane care au renunţat. Şi noi am renunţat la o parte din suprafeţe, Sunt convins că vor fi mai puţine suprafeţe lucrate, atât pe partea de pomicultură, dar şi în ce priveşte cultura mare. Din ce văd, supraţa pregătită e mult mai mică, în special în ce pribveşte cultura mare.

Rep.: Ce speraţi de la 2011?
E.F.: Deocamdată lucrurile la Ministerul Agriculturii sunt în adormire. Organizaţiile profesionale vor începe să aibă tatonări abia în cursul săptămânii viitoare, cu cei de la minister. La multe nu ne putem aştepta, la noutăţi semnificative din partea Ministerului Agriculturii, în ce priveşte un sprijin, deoarece nu sunt bani la buget, dar şi în ce priveşte cadrul legislativ. Ca şi 2009 şi 2010, acest an va fi unul crucial, in care supravieţuieşte cine poate.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE