Stresul favorizează o incidenţă mare a psoriazisului Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 47 Vizualizări

Stresul favorizează o incidenţă mare a psoriazisului

15-2_07.jpg
Pe un fond de stres mult mai puternic incidenţa psoriazisului este din ce în ce mai mare, potrivit specialiştilor. Psoriazisul este o boală dermatologică cronică care determină o creştere rapidă exagerată a celulelor pielii, având ca rezultat o erupţie cutanată, eritem, roşeaţă şi descuamare, care se îndepărtează foarte frecvent. De obicei leziunile apar în zona coatelor, genunchilor, a scalpului, regiunea sacrală- adică partea inferioară a spatelui. Psoriazisul este frecvent întâlnit în rândul adulţilor, dar poate apărea şi în rândul copiilor şi adolescenţilor. „Poate debuta la orice vârstă. Cu cât debutează mai precoce, cu atât evoluţia în sine este şi mai gravă. Dacă în cazul altor afecţiuni, de exemplu în cazul infecţiilor cu transmitere sexuală unul din zece pacienţi este diagnosticat, pentru psoriazis avem un fenomen invers”, a declarat conf. univ. dr. Silviu Morariu, şeful Clinicii Dermato-venerologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş. Totodată, acesta atrage atenţia că în multe cazuri, mătreaţa din zona scalpului ar putea fi de fapt psoriazis. „Pentru psoriazis nu putem garanta niciodată vindecarea în sensul în care i-am dat pacientului un anumit medicament. Dezideratul terapeutic este de a obţine perioade cât mai lungi de acalmie, în sensul în care să dispară erupţia cutanată pe o perioadă lungă de timp”, a explicat dr. Morariu.

Stresul unul dintre factorii favorizanţi

Deşi se cunosc tratamente pentru psoriazis, încă nu se cunoaşte cu exactitate cauza care determină această patologie, care are o incidenţă de unu la suta de locuitori. Printre caracteristicile sale se numără evoluţia mai amplă în sezonul rece, dar şi evoluţia anuală în sensul în care are o perioadă de acalmie câţiva zeci de ani, în care pacientul nu prezinta erupţie cutanată şi, după o perioadă de timp, sub acţiunea anumitor factori, să poată să apară nişte erupţii. Printre factorii determinanţi ar fi stresul şi infecţiile curente ale căilor respiratorii, dar şi regimul alimentar, fumatul şi predispoziţia genetică.

Depistarea la timp, redusă de consultaţiile limitate

Medicul dermatolog este de părere că mult mai mulţi pacienţi ar putea fi consultaţi şi poate chiar depistate mai multe cazuri de psoriazis având în vedere stresul mult mai mare la care este supusă populaţia în ultima perioadă, însă consultaţiile sunt limitate. „Ceea ce se întâmplă în sistemul sanitar românesc nu ne permite să ne facem o idee despre evoluţia unei boli. Pentru că la ora actuală dacă ne uităm în jur numărul de consultaţii s-a redus. Nu avem mai puţini bolnavi ci mai puţini bolnavi au reuşit să acceseze sistemul de sănătate public şi consecinţele acestei măsuri le vom vedea în anii care vin”, a mai spus dr. Morariu.

Nu este contagios

Pentru pacienţii cu psoriazis tratamentele recomandate sunt curele heliomarine, utilizarea terapiilor cu ultraviolete asociate sau nu cu diferite substanţe active. Important de ştiut este că psoriazisul nu este o boală contagioasă. „Ceea ce este important este să corelam întotdeauna tratamentul şi intensitatea erupţiei cu mijloace terapeutice utilizate, în sensul în care la ora actuală avem foarte multe terapii noi, active, aşa numita terapie biologică cu un spectru larg, pe care îl putem administra şi care este accesibilă şi mureşenilor”, a mai adăugat şeful Clinicii de Dermato-venerologie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE