„Români, maghiari, noi suntem unitari!” Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 37 Vizualizări

„Români, maghiari, noi suntem unitari!”

3-2_162340.jpgMiercuri, 18 ianuarie, au continuat măşcările de protest la Târgu Mureş, în cadrul celei de a şasea zi. După ora 18.00, protestatarii s-au adunat la ceasul cu flori din centrul oraşului, scandând împotriva preşedintelui Băsescu, premierului Boc, precum şi a formaţiunilor politice aflate la guvernare.
După ce s-au adunat aproximativ 200 de persoane şi după o încălzire cu sloganuri împotriva stăpânirii, protestatarii s-au îndreptat către Monumentul Eroilor Martiri din faţa Catedralei Mici, făcând un mic popas în faţa sediului UNPR, filiala Mureş, strigând “Jos trădătorii”. Paşnic, fără incidente, jandarmii însoţindu-i permanent pe manifestanţi, marşul a continuat, următorul popas fiind Troiţa Eroilor Martiri, unde cei prezenţi au ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor târgumureşeni. Nici aici nu au lipsit lozincile împotriva actualei conduceri de stat, manifestanţii scandând „Păcat, pentru sângele vărsat!”. A urmat apoi sediul Primăriei Târgu-Mureş, unde manifestanţii au scandat lozinci împotriva PDL-ului, primarului Dorin Florea, după care manifestanţii au ajuns în faţa Palatului Administrativ, cu aceleaşi lozinci împotriva actualei guvernări.
La fel ca în zilele anterioare, sediul PDL Mureş a fost ţinta manifestanţilor, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de formaţiunea politică conducătoare, faţă de liderii acestora, începând de la preşedinte, primul ministru, miniştrii până la primarul municipiului Târgu-Mureş, Dorin Florea.
Faţă de începutul mişcărilor de protesc când problema SMURD ţinea capul de afiş al manifestanţilor, miercuri seara, of-ul celor din stradă a vizat partidele politice şi reprezentanţii acestora. „Români, maghiari, noi suntem unitari!”, au scandat la unison la manifestanţii în marşul lor prin centrul Târgu-Mureşului, fiind nominalizaţi  atât liderii PDL şi UNPR, cât şi cei ai UDMR. Mulţi tineri, însoţiţi de pensionari, profesori, precum şi lideri politici locali PSD şi PNL au înfruntat frigul de afară, protestând pentru a şasea zi împotriva Preşedenţiei, Guvernului şi a liderilor politici aflaţi la Putere.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE