Universitatea “Populară” devine “Cultural Ştiinţifică” Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 312 Vizualizări

Universitatea “Populară” devine “Cultural Ştiinţifică”

La finalul anului trecut, consilierii locali au hotârât schimbarea denumirii Universităţii Populare în Universitatea Cultural Ştiinţifică Târgu-Mureş. Instituţia  funcţionează în conformitate cu strategiile locale ale autorităţii publice locale, pe baza autonomiei şi al autorităţii cultural- naţionale în circuitul european de valori ale domeniului.
Universitatea are ca obiect de activitate principală promovarea şi conservarea culturii tradiţionale locale, educaţia permanentă desfăşurată în afara sistemelor de educaţie reglementate prin acte normative în domeniul de stat sau particular, în domeniul artistic, tradiţiile locale, învăţării unor meserii tradiţionale, organizarea de cursuri de cultură generală, de perfecţionare, de cereri tematice şi derularea de programe de iniţiere şi dezvoltare a aptitudinilor create individuale ori de grup.
Instituţie subordonată Consiliului Local
Pentru ocuparea funcţiei de director al instituţiei va fi organizat un concurs în termen de 45 de zile, funcţia de director interimar fiind atribuită profesoarei Doina Ţintoşan. „S-a schimbat doar denumirea instituţiei, de fapt s-a revenit la o denimire anterioară. Instituţia, sub diverse denumiri funcţionează din anii ‘60. Probabil ne vom axa pe dezvoltarea şi pe alte paliere decât cele de oferire a cursurilor de formare profesională pentru adulţi. Vom încerca să oferim şi anumite servicii, dar toate acestea după ce se vor prelucra şi va fi o hotărâre de Consiliu Local, pentru că acestă instituţie este subordonată Consiliului Local. Instituţia are în vedere activităţi cultural ştinţifice pe care le oferă comunităţii locale şi nu numai, în parteneriat cu alte instituţii de cultură, cursuri de formare profesională pe mai multe paliere, dezvoltarea de programe comune cu alte instituţii”, a explicat Doina Ţintoşan.
„E posibil să mă prezint la concurs”
În prezent, instituţia lucrează mai mult cu colaboratori. Numărul angajaţilor fiind trei, dintre care una este permanentă şi celelalte sunt cu un contract de prestări servicii pe perioadă determinată.
În ce priveşte o eventualitate prezenţă la concursul pentru desemnarea postului de director, Doina Ţintoşan este rezervată, urmând a avea discuţii în perioada următoare cu Consiliul Local pentru a vedea propunerile acestora. „Încă nu pot spune dacă voi candida, până nu discut cu cei de la Consiliu Local. Eu am acceptat acestă numire în funcţia de director interimar ca să putem încheia anul trecut financiar, să nu se blocheze activitatea instituţiei. Dacă dumnealor consideră că ceea ce am făcut până acum a fost bine şi se propune persoana mea, e posibil să mă prezint la concurs”, a declarat Doina Ţintoşan.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE