Primul turneu în bazinul olimpic Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 37 Vizualizări

Primul turneu în bazinul olimpic

9-2_57.jpgSâmbătă şi duminică, 4-5 februarie, în bazinul olimpic din Complexul de agrement şi sport Weekend s-a disputat etapa a II-a a Cupei Transilvania la Polo pe apă pentru copii şi juniori, rezervată celor născuţi în 1997 şi mai mici. La competiţie urmau să participe cluburile sportive Crişul Oradea, Dinamo Prosper Oradea, Municipal Braşov, Viitorul Cluj Napoca, CS Torpi şi Aqua Sport, ambele din Târgu-Mureş. Din cauza condiţiilor şi a prognozelor meteo, echipele din Oradea nu s-au prezentat, astfel încât etapa s-a disputat doar între patru echipe.  Echipa clujeană a dominat turneul, câştigând toate cele trei partide. După 18-6 cu CSM Braşov şi 26-3 cu Torpi, cel mai echilibrat joc l-au avut cu târgumureşenii de la Aquasport, pe care i-au învins cu 13-11. Aceştia din urmă au învins echipa din Braşov cu 23-11, braşovenii cedând şi în faţa celei de-a doua reprezentative mureşene cu 8-12. Cu un număr redus de echipe participante, turneul s-a încheiat duminică, zi în care s-a disputat doar derby-ul târgumureşean. Derby a fost doar local, deoarece formaţia Aquasport a învins cu un scor categoric 31-3. Echipa antrenorului Gagyi Csaba, având în componenţă jucători deja experimentaţi nu au avut niciun fel de probleme în a se impune în faţa echipei clubului la care s-au format majoritatea jucătorilor. Echipa participantă a celor de la CS Torpi este pregătită de Cristian Ispir, dar a pornit la drum cu o nouă generaţie, cu mai multe grupe de juniori, inclusiv o echipă feminină, care va debuta în prima ediţie a unui campionat rezervat fetelor. Noile condiţii create prin realizarea bazinului olimpic încălzit renasc speranţele pentru revigorarea unei discipline cândva de tradiţie în Târgu-Mureş. Competiţia cuprinde şapte turnee, fiecare echipă fiind organizatoare a unuia dintre ele, iar jocurile echipelor care nu au participat vor fi reprogramate.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE