Popicarele înving la pas Sport
  • mihai.veres
  • 0 comentarii
  • 91 Vizualizări

Popicarele înving la pas

În etapa a X-a Campionatului Naţional de popice al senioarelor, formaţia Romgaz Electromureş Târgu-Mureş a învins pe arena proprie cu scorul de 8-0 formaţia Rapid Bucureşti. Rezultatul total al popicelor doborâte a fost 3298-3123 în favoarea echipei antrenorilor Seres Sándor şi Orosz István, iar la manşe a fost 15-9. Acest joc a fost ultima repetiţie dinaintea pauzei de o lună pe care îl vor avea echipele, perioadă în care se vor disputa finalele competiţiilor individuale, cantonamente ale loturilor naţionale şi amicale internaţionale cu Serbia, la Târgu-Mureş în zilele de 15 şi 16 martie şi în Ungaria, la sfârşitul lunii. Partida cu Rapid a fost câştigată fără emoţii, deşi în unele dintre duelurile directe învingătoarea a fost decisă la ultimele lansări.

Deschizătoarele au fost şi cele dintâi

Primele două jucătoare mureşene intrate pe piste au reuşit şi cele mai valoroase rezultate ale partidei. Tânăra Dalia Roman a încheiat la egalitate la manşe, 2-2, după ce a câştigat primele două şi le-a cedat pe următoarele la diferenţe de unul şi trei „beţe”. Totalul de 562 p.d. a adus primul punct echipei, la fel ca şi cel al experimentatei Duka Tilda, care a doborât 573 de popice şi a cedat o singură manşă, la doar doi popici. Învinsele au fost Gonciar şi Enescu, acestea reuşind 518 şi 544 p.d. Următoarele două perechi au asigurat victoria echipei, ambele punctând şi avantajul după evoluţia a patru perechi era suficient de mare pentru obţinerea victoriei. Gyéresi Anna a obţinut victoria cu Misai în ultima manşă, la doar trei popici (532-529), iar Alina Suciu a câştigat trei manşe şi punctul de echipă cu Dobre, scor 546-523 p.d. Ultimele două perechi le-a adus faţă în faţă pe Doina Baciu cu Şchiopescu, respectiv Fülöp Erika împotriva lui Băicoianu. Prima a fost schimbată după 60 de lansări cu sora sa, Alexandrina Bornert, reuşind împreună 528, dar superior adversarei, care a avut cea mai slabă prestaţie, cu doar 453. Erika a fost la un pas de a ceda punctul, încheindu-şi evoluţia cu trei lansări înaintea adversarei, cu doar patru popici avantaj şi trei rămase în picioare. Acestea au fost însă singurele doborâte de rapidistă, mureşeanca obţine victoria cu 557/556 şi echipa toate punctele. După pauza de o lună va urma derby-ul cu campioana Conpet Petrolul Ploieşti şi turneul pentru noul titlu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE