Aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim Religie
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 381 Vizualizări

Aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim

Patriarhia Română a oferit detalii cu privire la programul aducerii Luminii Sfinte de la ierusalim în România.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara aceasta de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Ulterior, centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române. Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că şi în acest an va veni cu Lumina Sfântă de pe mare şi o va aduce în Parcul Catedralei pentru a fi împărţită credincioşilor Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Patriarhul Daniel în anul 2009.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE