“Învierea este în primul rând o sărbătoare a bucuriei”

Apărător al cuvântului lui Dumnezeu, părintele Ilie Damian din Reghin a slujit cu credinţă biserica timp de 46 de ani. Chiar dacă în anul 2012 s-a pensionat cuvintele domniei sale rămân pline de înţelepciune, pe care ni le-a transmis cu ocazia sărbătorii de căpătâi a tuturor creştinilor, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Reporter: Cum percepeţi sărbătoarea Învierii Mântuitorului?

Ilie Damian: Nu de mult m-am întors din locurile sfinte, la finalul lunii martie am fost în pelerinaj în aceste locuri încărcate de semnificaţii religioase unde mi s-a schimbat optica, nu cea teoretică, asupra prezenţei Mântuitorului pe Pământ, ci asupra fenomenului interior. Am venit de acolo cu altă trăire, altfel văd tot ceea ce a făcut Mântuitorul aici pe Pământ, culminând cu Învierea Sa. În acest context al Învierii Sfântul Apostol Pavel e genial, care cuprinde în câteva cuvinte o întreagă filosofie, spunând despre acest moment crucial al creştinătăţii: “Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră şi zadarnică este credinţa noastră”. Toată învăţătura noastră creştină îşi are temeiul şi baza în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătoarea prin care se dovedeşte în modul cel frumos dumnezeirea lui Iisus Hristos. Totul îşi are temelia în Învierea Mântuitorului care s-a dovedit a fi un fapt real, nu este o născocire, lucru dovedit chiar de contemporanii Săi.

Rep.: Cum ar trebui să întâmpine un creştin acest moment al Învierii?

Ilie Damian: Învierea este în primul rând o sărbătoare a bucuriei. Ea trebuie să fie atât de mare încât chiar şi pe cei care ne urăsc pe noi, să-i privim ca pe fraţii noştri şi împreună într-o dragoste să cântăm „Hristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. De aceea, creştinul adevărat trebuie să urmărească anumite etape. Iisus Hristos ne-a adus în mod obiectiv mântuirea, a noastră, a lumii întregi şi fiecare personal trebuie să se implice. Dacă Hristos mi-a adus mie mântuirea în mod obiectiv, în mod subiectiv, personal trebuie să mă implic, să fiu alături de etapele prin care a trecut. El s-a umanizat, şi eu eu trebuie să încerc să mă îndumnezeiesc. El a trăit toate sentimentele umane, a avut o copilărie  normală, a suferit, la moartea lui Lazăr se spune că a plâns Mântuitorul. El ca om ţinea mult la Lazăr şi de aceea a suferit şi a plâns. Atunci, noi creştinii avem anumite obligaţii să ne putem apropia de sărbătoarea Învierii. Trebuie să ne transformăm şi această transformare înseamnă pocăinţă. Trebuie să terminăm cu omul cel vechi, care este depărtat de Dumnezeu prin păcatele sale şi să ne aproiem de Dumnezeu, care suferă, care este răstignit, care moare şi care învie. Este foarte necesar să ne lepădăm de omul vechi, omul păcatului, mărturisindu-ne păcatele duhohnicului. El are un rol foarte important, ne ajută să facem această spovedanie în mod corect. Trebuie să ştim că nu o facem lui, omului, duhovnicului, pe care poate îl apreciem mai mult sau mai puţin, noi ne spovedim lui Dumnezeu, preotul doar îndeplineşte un rol intermediar între om şi Dumnezeu. Ne ascultă, ne sfătuieşte, ne dă un canon de pocăinţă şi apoi ne dă dezlegare sau nu pentru păcatele care le avem.

Rep.: Cum vedeţi acest an în care toţi creştinii sărbătoresc Paştele împreună?

Ilie Damian:  Este un lucru minunat pentru că noi ne rugăm la biserică unde cerem des unitatea de credinţă a tuturor creştinilor. Cămaşa lui Hristos  a fost ruptă în bucăţi ceea ce este un lucru incorect şi neplăcut lui Dumnezeu ca noi oamenii să-L împărţim pe Dumnezeu. Printre alte lucruri care ne deosebesc este şi sărbătoarea Paştelui, care la noi ortodocşii cade într-un fel, la alţii în alt fel. Paştele se serbează în prima duminică cu lună plină după echinoxul de primăvară şi dacă Paştele evreilor cade atunci, se amână cu o săptămână Paştele ortodox. Deşi am îmbrăţişat stilul nou calendaristic, în ceea ce priveşte Paştele ţinem pe stilul vechi după fraţii ortodocşi, ruşii, grecii şi ceilalţi. De aceea Paştele nu coincide o dată cu alte religii, lucru care este dăunători creştinilor deoarece prima întrebare a creştinului este “de câte ori a înviat Iisus?”

Rep.: Poate fi această sărbătoare împreună a Învierii un îndemn pentru oameni la unitate?

Ilie Damian: Ar trebui să conştientizăm acest lucru, să nu fim spectatori, lucru dăunător pentru noi, oamenii. Trebuie să ne implicăm. Aşa cum o facem în problemele casnice, personale, cele de serviciu, ar trebui şi din punct de vedere creştin să vedem ce datorii avem noi. La serviciu am anumite obligaţii, în familie, în societate, pe care trebuie să le respect iar din punct de vedere religios mă întreb: ce obligaţii am eu? Este vorba de acel sentiment de samaritean în care trebuie să ne aplecăm la problemele aproapelui nostru, semenului nostru. Să nu-l întrebăm cine este el, ce religie are, cărui neam aparţine, ce categorie socială are. Cel care este lângă mine, vecinul meu, colegul meu, prietenul meu, trecătorul  de pe drum are nevoie de ajutorul meu pe care i-l pot da, indiferent ce ajutor, acesta nu trebuie să i-l refuzi. Acest lucru ar trebui să ne unească, mai ales cu prilejul acestei sărbători care este Învierea Domnului, care să mă  implice pe mine, indiferent cine sunt eu. Aşa trebuie să gândim toţi, Învierea să ne implice într-o lucrare de apropiere faţă de semenul nostru. Nu putem să spunem că am ajuns la Dumnezeu dacă nu am trecut prin filtrul slujirii semenului nostru.

Rep.: Putem fi mai buni prin această apropiere faţă de semeni, faţă de Dumnezeu?

Ilie Damian: Vorbeam cu cineva zilele trecute despre libertatea pe care noi am primit-o în 22 decembrie 1989. Această libertate dacă este bine înţeleasă ne oferă posibilitatea ca în mod liber să facem ceea ce trebuie să facem, dar liber, fără să fim constrânşi de nimeni, neobligaţi de părinţi, neobligaţi de anumite rânduieli, tradiţii, neobligaţi de autorităţi, ci doar îndemnaţi de conştiinţa noastră. Dacă există această conştiinţă, ea ne opreşte în a fi liberi să facem răul. Aici intervine liberul arbitru, conştiinţa noastră, care din păcate e luată de tineri la modul: „Fac ce vreau cu viaţa mea”. Aici intervine aspectul negativ şi atunci poţi să o iei razna, fără să ţii cont de nişte criterii de viaţă normale, fireşti. Nu e aşa deoarece viaţa nu este a ta, ai primit-o şi atunci ai anumite responsabilităţi. Faţă de tine însuşi, faţă de semenii tău care sunt părinţii, apropiaţii tăi, concetăţenii tăi, faţă de orice om de pe planetă faţă de care ai anumite obligaţii. Nu poţi să treci nepăsător, individualist, pe lângă necazul semenului tău, să spui că eu sunt român, ce treabă am cu ceilalţi, că e evreu, musulman, sau de altă religie. Trebuie în mod liber să ai conştiinţa eu-lui tău dar şi a responsabilităţii pe care o ai faţă de toţi oamenii de pe Pământ.

Rep.: Ce v-aţi dori de la această sărbătoare a Învierii Domnului?

Ilie Damian: Ar trebui în primul rând să trăim în spiritul creştinesc, atât în Săptămâna Mare cât şi de sărbătoarea Paştelui, să trăim aceste realităţi dureroase care s-au întâmplat în viaţa Mântuitorului. Când El în Grădina Getsimani s-a rugat cu aşa intensitate încât a sudat sudori de sânge, El omul Isus a spus gândindu-se la paharul pe care trebuie să-l bea, la chinurile, la umilinţa care trebuia să o îndure: „Părinte Sfinte, dacă se poate să treacă de la mine paharul acesta, dar să nu fie voia Mea ci să fie voia Ta”. Atunci ar trebui ca şi noi, liber să consimţim mântuirea pe care am primit-o şi să fim alături de El, în patimileSale, în Drumul Crucii, în tot ceea ce a suferit, ca apoi să ne putem şi noi ridica. Ar trebui să facem o cercetare a eu-ului nostru, să ne spovedim. Este bine, frumos că toţi creştinii se pregătesc toţi odată. Dar oare câţi dintre ei se gândesc ca eu să fiu transformat în vederea Învierii şi să fiu un pic mai bun, să mă pot apropia de Dumnezeu, cel care a înviat? Astfel, lumina lui Hristos care se coboară pe pământ să lumineze şi fiinţa mea şi pe toţi ceilalţi făcându-ne mai buni.