Share

Home / Invatamant / „Early admission” la UMF Târgu-Mureş

„Early admission” la UMF Târgu-Mureş

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Târgu-Mureș anunță candidații străini că a fost publicat calendarul de desfășurare a admiterii, sesiunea martie-aprilie 2018, la programele de studiu în limba engleză de la Medicină şi Medicină Dentară.

Interviu prin Skype

Astfel, UMF Târgu-Mureș pune la dispoziția candidaților străini două sesiuni de admitere: „early admission”, în luna aprilie 2018, și „regular admission”, în luna septembrie 2018.
Prin intermediul procedurii „early admission”, candidații care doresc să devină studenți ai Universității noastre își vor completa online, în perioada 1-31 martie, aplicațiile de concurs, care vor fi evaluate de către o comisie formată din cadre didactice ale Univerisității. Interviul este programat online, prin Skype, în perioada 16-24 aprilie, rezultatele urmând a fi comunicate în data de 4 mai. Solicitanții vor trebui să achite, în data de 21 mai, o taxă de rezervare a locului, iar în 31 iulie să depună dosarul cu documentele necesare emiterii scrisorii de acceptare. Aceste documente vor fi prezentate în original până în data de 15 octombrie. „Early admission” oferă avantajul asigurării unui loc cu câteva luni mai devreme decât majoritatea solicitanţilor, dar el este condiționat de obținerea unor rezultate foarte bune la examenul de bacalureat sau echivalentul acestuia, în țara de origine.
„Principalul avantaj al acestui sistem este acela că prin acest tip de admitere Universitatea recrutează candidații care într-adevăr doresc să studieze la UMF Târgu-Mureș, și nu pe cei care au fost anterior refuzați la alte universități, fapt care crește calitatea celor admiși”, a declarat prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Târgu-Mureș.

Smart University

Procedura de „early admission” este unică la nivel național și extrem de utilizată de universitățile mari din străinătate. Ea este parte a platformei e-UMF dezvoltată sub conceptul Smart University, oferind posibilitatea candidaţilor străini de a se înscrie online pentru admitere în luna martie şi de a susține examenul în luna aprilie.
Numărul studenților internaționali crește impresionant de la un an la altul, iar acest lucru se datorează în primul rând feedback-ului pozitiv al absolvenților UMF, astfel încât candidații care aleg să studieze la UMF Târgu-Mureș vin din toate colțurile lumii: Germania, Italia, Ungaria, Austria, Suedia, Finlanda, Norvegia, SUA, Israel, India,  America de Sud, precum și din țări de pe continentul african.

Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

FOTO. Științescu-Richter pentru Chimie completează Fondul Științescu Mureș din acest an

Echipa Științescu Mureș și Fundația Comunitară Mureș au lansat oficial Fondurile Științescu Mureș 3.0 și …

Share
Share