Share

Home / Invatamant / Cluburi IMPACT în Mureș?

Cluburi IMPACT în Mureș?

Pentru anul 2019-2020, Fundația Noi Orizonturi sprijină deschiderea a 40 de cluburi IMPACT noi, în toată țara. Cadrele didactice Mureș sunt invitate de către directorul general Mihaela Tania Irimia să se înscrie în Academia IMPACT, un program de transformare pentru profesorii interesați.

,,Academia IMPACT este un câmp de antrenament pentru profesorii care vor să avanseze cu precizie și curaj în aplicarea metodelor de învățare experiențială și în special a celei de service learning în școala românească. Scopul programului  este formarea de lideri care să conducă activități în cluburile IMPACT, prin care elevii dezvoltă abilități de viață și competențe transversale, în concordanță cu curriculum-ul național”, a precizat Mihaela Tania Irimia. Programul este deschis orcărui cadru didactic care lucrează cu elevi de gimnaziu sau liceu, dar sunt încurajați să se înscrie, în special profesorii din mediul rural, precum și personal didactic auxiliar care lucrează în mod constant cu elevi.

La nivel national sunt active peste 150 de cluburi IMPACT în 26 de județe, cu 400 de profesori care utilizează metode experențiale și 4.000 de elevi care învață prin activități practice, de serviciu în folosul comunității. Înscrierea se face până în 21 iulie, pe site-ul oficial al programului: http://www.noi-orizonturi.ro/academia-impact/ .

Bianca SĂLĂGEAN

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Piaţă de zi din Luduş, modernizată

La începutul lunii august 2019, au fost demarate lucrările de modernizare în zona pieței de …

Share
Share