Share

Home / Sport / Handbalistele pierd la Oradea și cedează primul loc

Handbalistele pierd la Oradea și cedează primul loc

În prima etapă din returul 1 în Divizia A la handbal feminin CSM Târgu Mureș a cedat primul meci al acestui nou sezon, 28-33 (15-20) la Oradea, cu formația CSU din localitate și a cedat primul loc în seria D. Întâlnirea se anunța din start una dificilă, cunoscând faptul că fiecare echipă capătă o motivație suplimentară atunci când întâlnește liderul, cu atât mai mult când evoluează în fața propriilor suporteri. Jocul a debutat echilibrat, ca majoritatea partidelor, mureșencele aflându-se în mai multe rânduri în avantaj pe tabelă. La mijlocul primei reprize însă orădencele au reușit să se desprindă la 12-9, și-au mărit cu un gol avantajul înainte de pauză. Într-un final fără gol mai mult de 3 minute, au mai primit unul în ultima secundă. Numărul de goluri primite într-o repriză era neobișnuit de mare pentru câștigătoarea seriei ediției trecute, lucru care dădea deja de gândit. Revenirea așteptată de mureșeni la reluare nu a avut loc. Gazdele au reușit rapid să se desprindă la nouă goluri și la jumătatea reprizei a doua era înregistrat aceeași diferență (29-20). O oarecare revenire s-a produs și echipa antrenorilor Mihaela Evi și Daniel Pop s-a apropiat la 31-25 când mai erau 6 minute până la final. O răsturnare era încă posibilă, dar era nevoie de o cu totul altă evoluție în acele ultime minute. Mureșencele, stopate și de unele decizii discutabile ale arbitrilor, au mai reușit să puncteze doar de trei ori, dar au mai primit alte două goluri. Cu acest eșec au fost depășite de arădencele de la Crișul Chișineu Criș, care au învins cu 31-24 la Timișoara, dar șefia clasamentului se va disputa probabil în jocul direct, care va avea loc la Arad, în 9 noiembrie. Următoarea etapă va avea loc în 2 noiembrie, când CSM va întâlni pe teren propriu CSU Reșița.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

PROPUNERE DE SUFLET: Péter Klosz, ”Cetățean de Onoare” post-mortem al municipiului Târgu-Mureș!

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon, Péter Klosz, care s-a stins din viaţă în urmă cu …

Share
Share