Home / Sport / Robert Mureșan, nerăbdător să evolueze pe circuitul Transilvania Motor Ring

Robert Mureșan, nerăbdător să evolueze pe circuitul Transilvania Motor Ring

Cel mai titrat motociclist din România, Robert Mureşan, de la CSM Bucureşti, singurul reprezentant al ţării noastre care a luat startul în Campionatul Mondial de motociclism viteză MotoGP, susţine că sumele foarte ridicate şi lipsa sponsorilor împiedică motocicliştii români să participe în competiţiile mondiale.

“În 2007-2008, Campionatul Mondial de motociclism viteză MotoGP costurile erau la 300.000 pe sezon, aportul pe care trebuie să îl ducă pilotul la o echipă ca să poată participa, iar astăzi se ridică la un milion de euro, un buget mult peste sponsorizările şi bugetele de la noi din ţară. (…) Aşteptăm anul viitor să avem primele etape internaţionale pe circuitul Transilvania Motor Ring, cred că acesta este unul dintre cele mai promiţătoare din partea de Est a Europei, din Balcani. Va fi un pol important în România pentru dezvoltarea motociclismului şi aşteptăm primele etape de naţionale şi neapărat vom încerca – şi Federaţia Internaţională e deschisă – să avem aici etape internaţionale. Pentru că acestea vor aduce cele mai bune curse şi cea mai bună imagine pentru judeţul Mureş”, a declarat Robert Mureşan, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş.
Sportivul a arătat că pista de pe Transilvania Motor Ring este comparabilă cu orice circuit internaţional şi că, doar cu mici retuşuri pe partea de siguranţă a piloţilor, aceasta va putea găzdui competiţii de un înalt nivel.
“După prima tură pe pista Transilvania Motor Ring am zâmbit, a fost prima oară când m-am simţit bine pe un circuit care se află în această parte a Europei. Este un circuit care se aseamănă foarte mult cu cele internaţionale. Din motive financiare nu am avut posibilitatea să particip în ultimii ani la evenimente de nivel mondial şi mi-a fost dor să ajung pe un circuit construit foarte bine care să combine tehnica de pilotaj necesară. Este promiţător, cu mici retuşuri cerute pentru omologare, mai mult de siguranţă, circuitul este extraordinar şi abia aşteptăm să avem curse aici”, a declarat sportivul.
În vârstă de 27 de ani, Robert Mureşan este singurul reprezentant al ţării noastre care a luat startul în Campionatul Mondial de motociclism viteză MotoGP. Pe lângă numeroasele titluri de campion naţional la SuperBike din palmares, Mureşan este şi campion european BMU Clasa SuperBike în ultimii trei ani.
Secretarul general al Federaţiei Române de Motociclism, Sabin Olariu, a arătat că motocicliştii români performează la nivel internaţional, însă nu există performanţe extraordinare, cel mai adesea din cauza lipsei de fonduri şi din lipsa infrastructurii adecvate.
“Nu putem să spunem că avem performanţe extraordinare la cel mai înalt nivel. Performăm la nivel de Europa Centrală şi de Est, unde avem performanţe notabile, avem titluri de campioni balcanici sau rezultate de podiumuri în întrecerile europene, dar există mult loc de îmbunătăţire. Sportivul anului a reuşit să ne bucure cu locul 4 la Campionatul Mondial de Junior la Super Enduro – acesta ar fi cam cel mai bun rezultat – ne-ar trebui mai multe circuite, mai multe cluburi, să atragem mai mulţi juniori şi trebuie să lucrăm zi de zi pentru a putea să le oferim în ţară şi în ţările vecine competiţii la cel mai înalt nivel. Numai aşa putem progresa. Costurile cresc de la an la an, problemele de ordin material, ne propunem să facem foarte multe, doar că nu putem găsi şi finanţarea, de aceea este o goană continuă după bugete. Transilvania Motor Ring este singurul circuit din ţară cu o asemenea infrastructură”, a arătat Sabin Olariu.
Directorul circuitului Transilvania Motor Ring, Thomas Moldovan, a precizat că există un proiect pentru reamenajarea unor elemente de siguranţă şi că anul viitor acest circuit ar putea fi omologat internaţional.

(www.agerpres.ro)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Mihai Vereș, primul jurnalist pensionat de la Zi de Zi!

Echipa cotidianului Zi de Zi îl felicită pe Mihai Vereș, redactor responsabil de domeniul Sport, …