ÎPS Irineu, prezent la sărbătoarea hramului bisericii „Înălţarea Domnului” din Reghin Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 488 Vizualizări

ÎPS Irineu, prezent la sărbătoarea hramului bisericii „Înălţarea Domnului” din Reghin

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei va fi prezent joi, 28 mai la Reghin, prilej cu care va oficia Dumnezeiasca Liturghie la biserica ,,Înălțarea Domnului”  din centrul municipiului. Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul Înălţării Domnului, în fiecare an, la 40 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească.

Istoricul bisericii „Înălţarea Domnului” din Reghin

Potrivit www.protopopiatulreghin.ro, biserica  cu hramul „Înălţarea Domnului” din Reghin  a fost construită între anii 1910 – 1912, de către comunitatea românească foarte mică, din punct de vedere numeric (25 familii), a credincioşilor ortodocşi români, existentă, pe acea vreme, în oraşul Reghin. Zidirea ei era absolut necesară atât pentru trebuinţele duhovniceşti ale acestei mici comunităţi, cât mai ales pentru sediul Protopopiatului Ortodox Român al Reghinului, care existând ca unitate administrativ – bisericească încă de pe la 1840, îşi schimba mereu sediul prin parohiile din jurul Reghinului. Construcţia a costat 25.000 de coroane, sumă provenită din jertfelnicia puţinilor români din Reghin, a familiei vrednicului de pomenire, avocatul Ioan Popescu, precum şi din ajutoarele din partea Mitropoliei Sibiului şi a Parohiilor din Protopopiat. Planul bisericii a fost întocmit de către arhitectul Gustav Wagner, construcţia fiind executată de Ing. Ferenczi Bella. Iniţial a avut forma de corabie cu turn piramidă pătrată. Aşezată pe temelie de beton, are zid masiv de cărămidă. Iniţial a fost acoperită cu plăci de eternit, dar o grindină neobişnuită din 1955 a deteriorat acest acoperiş şi a impus înlocuirea eternitului cu tablă zincată. Pictura pe boltă şi iconostas a fost executată de pictorul Gabadaev din Sibiu în 1912. A fost sfinţită la 12 septembrie 1912.I s-au făcut reparaţii parţiale în anul 1935, iar în 1970 au fost executate reparaţii capitale. Datorită faptului că numărul credincioşilor a crescut considerabil, biserica a devenit neîncăpătoare, fiind nevoie stringentă de a se mări spaţiul de rugăciune. Aşa se explică faptul că între anii 1990 – 1993 au avut loc lucrările de extindere a bisericii vechi, prin adăugarea absidelor laterale, dublându-se astfel capacitatea. În perioada 1994 – 1997 a fost împodobită cu haina de pictură în tehnica fresco, lucrare executată de către domnul Corneliu Paşcan şi domnul Viorel Maxim, iconostasul a fost confecţionat din lemn de stejar, de către sculptorul Vasile Checheriţă din Nemţişor (judeţul Neamţ), icoanele pe iconostas fiind pictate de către domnul Viorel Maxim din Târgu Mureş. Stranele şi mobilierul din biserică (din lemn de stejar) au fost confecţionate de către societatea „Sculptorul” din Târgu Mureş, iar scaunele au fost confecţionate de către domnul Valentin Bejan din Reghin. Acoperişul bisericii a fost modificat şi placat cu tablă zincată. Concomitent cu lucrările efectuate la biserică a fost construită şi noua clădire a sediului Protopopiatului Ortodox Român Reghin. Sfinţirea bisericii şi inaugurarea sediului au avut loc în data de 5 iunie 1997 şi a fost săvârşită de către Înalt Prea Sfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba – Iuliei, preot paroh fiind Protopopul Teodor Beldean. Toate lucrările au fost efectuate cu sprijinul Consiliului Parohial şi prin dărnicia credincioşilor şi a tuturor oamenilor de bine care au sponsorizat o mare parte din costul lucrărilor. La acest sfânt altar au slujit preoţi vrednici de pomenire cum ar fi: Protopop Galaction Şagău, Vasile Duma, plecat de aici ca episcop la Argeş cu numele Nichita Duma; Dumitru Antal plecat de aici ca arhiereu vicar la Patriarhia din Bucureşti, sub numele Emilian Antal; Protopopul Ioan Maloş decedat în 1946, Teodor Ciceu transferat la Bucureşti; Preot Gheorghe Pop care s-a pensionat în anul 1987, din 1987 până în septembrie 2017 Preot Protopop Teodor Beldean, iar din 04.09.2017 până în prezent – părintele Valentin Ştefan Vârva.

Sursă www.protopopiatulreghin.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE