Un cartier din Sibiu modernizat de o firmă din Mureș pentru 20,8 milioane de lei! Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2278 Vizualizări

Un cartier din Sibiu modernizat de o firmă din Mureș pentru 20,8 milioane de lei!

Primăria municipiului Sibiu a atribuit, în data de 22 decembrie 2020, firmei Geiger Transilvania SRL Cristești, un contract în valoare de 20.869.650 de lei, fără TVA, pentru realizarea de reparații capitale în cartierul Terezian, informează www.licitatiapublica.ro.

Conform sursei citate, vor fi realizate lucrări de reparații, reabilitare și modernizare carosabil, trotuare, alei, parcări, piste de biciclete pe o lungime de 3.257 de metri, precum și amenajarea acceselor și drumurilor laterale, lucrări de colectare și evacuare ape pluviale, lucrări de rețele hidroedilitare de apă și canalizare, amenajarea parcului și spațiilor verzi, amenajare locuri de joacă, lucrări pentru siguranța circulației, indicatoare și marcaje orizontale, lucrări de iluminat public, eco-eficient, cu lămpi cu led, protejare/ relocare rețele de utilități (gaz, etc).

Potrivit www.listafirme.ro, SC Geiger Transilvania SRl Cristești s-a înființat în octombrie 1996, are ca obiect de activitate ”Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor” și a încheiat exercițiul financiar 2019 cu următorii indicatori: cifră de afaceri de 155,9 milioane de lei, profit net de 10,2 milioane de lei și 325 de angajați. Societatea este deținută de Geiger Group România SRL și administrată de Csongvay Attila și Fabian Lorand Pal.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE