E OFICIAL! Megaparc pentru relaxare în Târgu Mureș! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 17897 Vizualizări

E OFICIAL! Megaparc pentru relaxare în Târgu Mureș!

Primăria municipiului Târgu Mureș a atribuit, în data de 25 mai 2021, societății Construct Mapcom SRL, un contract în valoare de 10.131.112 de lei, fără TVA, pentru furnizarea de servicii de proiectare și execuție lucrări de construcție pentru proiectul „Reconversia funcțională și/ sau reutilizarea unor terenuri și suprafețe abandonate și neutilizate din interiorul municipiului Târgu Mureș”, informează www.licitatiapublica.ro.

Teren de 38.450 de metri pătrați

Potrivit caietului de sarcini al licitației, proiectul va fi realizat pe amplasamentul vechii cariere de argilă care deservea fabrica de cărămidă (în prezent, dezafectată și demolată), situat într-o zonă reglementată urbanistic, conform PUZ aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 291/23 iunie 2009, în zona B – zonă de agrement cartier Tudor Vladimirescu.

”Amplasamentul studiat este situat în intravilanul municipiului Târgu Mureș, între Calea Sighișoarei – strada Apicultorilor și strada Sârguinței. Terenul în suprafață totală de 38.450 de metri pătrați, compus din terenul propriu-zis în suprafață de 37.744 de metri pătrați, respectiv un luciu de apă – baltă – în suprafață de 706 de metri pătrați, este mărginit la vest de Universitatea ”Dimitrie Cantemir”, la est de garaje private și blocuri de locuit de pe strada Apicultorilor, la nord de Baza Jandarmeriei Mureș, iar la sud de Calea Sighișoarei. Planimetric terenul are o formă rectangulară alungită în vecinătatea Căii Sighișoarei”, se menționează în document.

Spații pentru relaxare, plimbare și sport

Conform aceleiași surse, spațiile verzi amenajate vor reprezenta 90,64% (adică 34.309 de metri pătrați) din întreaga suprafață a spețiilor verzi, iar 9,36% din suprafață (adică 3.535 de metri pătrați) vor fi spații amemajate altele decât cele verzi.

Principalele repere ale viitorului parc vor fi: alei pietonale pavate cu piatră naturală (pe o suprafață de 2.085 de metri pătrați), o anexă funcțională – construcție semîngropată cu acoperiș tip terasă (pe o suprafață de 362 de metri pătrați), o pistă de alergare din tartan (pe o suprafață de 250 de metri pătrați), un teren de joacă pentru copii (pe o suprafață de 200 de metri pătrați), o scenă pentru activități culturale și grupuri sanitare la subsol (pe o suprafață de 163 de metri pătrați), o alee pietonală suspendată – panoramică (pe o suprafață de 145 de metri pătrați) și mobilier urban (bănci, pergole, coșuri de gunoi, cișmele, stâlpi de iluminat public, panouri de informare, rastel pentru biciclete, împrejmuire și amenajări pentru animale de companie).

”Versantul vestic care ocupă o parte însemnată a terenului și se întinde practic de la latura sudică până la cea nordică a amplasamentului, fiind caracterizată de o pantă mai domoală și totodată mai constantă, fără zone de taluz sau ruptură, zonă în care se va amenaja o pajiște urbană, unde se pot organiza diverse activități recreative, concerte de mici dimensiuni, expoziții în aer liber, activități sportive, târguri, spațiu de joacă pentru copii, picnic sau pur și simplu zonă de relaxare și odihnă. Partea sudică a versantului va fi terasată, terenul urmând a fi modelat sub formă de gradene generoase înierbate, mediate de o alee pietonală centrală pentru facilitarea accesului. În zona centrală va fi amenajată o scenă pentru activități culturale, recreative, iar la subsolul acesteia vor fi organizate o serie de grupuri sanitare pentru deservirea zonei”, se precizează în document.

În ceea ce privește partea nordică a terenului, în imediata vecinătate a accesului principal în parc va fi construită o anexă funcțională, respectiv o construcție semiîngropată cu regim de înălțime demisol și acoperiș cu terasă amenajată.

”Clădirea va avea acoperișul tip terasă înierbată la nivelul zonei verzi, pereți înierbati, și care va include toalete publice ecologice, vestiare publice, spațiu tehnic, punct de administrare și întreținere spații verzi. Tot în zona anexei funcționale, pe platforma limitrofă acesteia, la nivelul terasei, va fi amenajat un spațiu verde cu facilități pentru locuri de joacă pentru copii, având incluse echipamente moderne ca stil și materiale utilizate, pentru diferite grupe de vârstă, cu respectarea normelor și standardelor europene, a prescripțiilor tehnice privind cerințele de securitate. În jurul acestei zone va fi amenajată o pistă de alergare cu suprafață din tartan, în lungime totală de 200 de metri lineari, iar pe acoperișul terasă al anexei funcționale, aflat la același nivel cu platforma, va fi amenajat un teren de fitness împărțit pe categorii de utilizatori – juniori, standard și persoane cu dizabilități”, se arată în caietul de sarcini al licitației.

În același document se mai menționează faptul că ”în zona limitrofă străzii Calea Sighișoarei, în colțul sud-estic al terenului vor fi amplasate o serie de echipamente pentru animale de companie.”

La final, ar mai fi de precizat faptul că proiectul a fost realizat și depus în vederea obținerii finanțării de fosta conducere a Primăriei municipiului Târgu Mureș, iar termenul de execuţie a lucrărilor este de maxim 24 de luni de la data emiterii Ordinului de începere a lucrărilor.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE