Razii rutiere în Mureș: dosare penale, permise reținute și peste 200 de amenzi! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5388 Vizualizări

Razii rutiere în Mureș: dosare penale, permise reținute și peste 200 de amenzi!

În noaptea de 20 spre 21 aprilie, politiștii rutieri mureșeni au desfășurat, pe raza întregului județ, activități pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză.
”Au fost întocmite șapte dosare penale la regimul rutier, dintre care două pentru conducere fără permis, două pentru conducere sub influența alcoolului, iar în urma testării a doi conducători auto cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele în cauză fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Un alt dosar penal a mai fost deschis pentru sustragerea unui bun aflat sub sechestru legal. De asemenea, polițiștii au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 162.000 de lei. Totodată, au fost reținute 37 de permise de conducere, dintre care 30 pentru viteză, și trei certificate de înmatriculare”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE