La Reghin, Hipoterapia, mână întinsă copiilor cu nevoi speciale Recomandări zi de zi
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1140 Vizualizări

La Reghin, Hipoterapia, mână întinsă copiilor cu nevoi speciale

Există în municipiul Reghin un loc unde copiii cu nevoi speciale beneficiază de cursuri gratuite de hipoterapie. Este vorba de baza de echitație a Asociaţiei Sportive Zeki, locul unde ședinţele de hipoterapie sunt asistate de psihologul Anca Perşa și Barabasi Emma. Gura de oxigen pentru derularea acestor cursuri de hipoterapie este asigurată de Clubul Rotary Reghin, care sprijină financiar derularea acestor terapii gratuit, cursuri care marți, 29 iunie, au ajuns la cel de-al nouălea stagiu. „Ne bucurăm că am putut să ne implicăm în acest proiect încă de la început. Sperăm ca proiectul să decurgă în aceleași condiții, în amintirea regretatului inginer Barabasi Zoltan, cel care a inițiat acest proiect împreună cu Anca Perșa. La fel, sperăm ca evoluția copiilor să fie una extraordinară în continuare, să fim sănătoși, să transmitem voioșia și gândul bun tuturor copiilor care vin la această bază din Reghin pentru hipoterapie”, a precizat Ovidiu Ilisan, reprezentantul Rotary Club Reghin.

Baza de echitație a Asociaţiei Sportive Zeki

„Rezultate sunt nemaipomenite”
Stagiul vine cu noutăți, cea mai importantă dintre acestea fiind cooptarea copiilor cu nevoi speciale din cadrul Asociației Zorii Kids. „Este cel de-al nouălea stagiu de hipoterapie pe care îl sponsorizează cei din cadrul Clubului Rotary Reghin. Nu avem cuvinte suficiente pentru a le mulțumi. Am încercat în acest stagiu de hipoterapie să captăm și alți copii, nu doar cei de la Școala Specială din Apalina. O parte din ei sunt și de la Asociația Zorii Kids. La fiecare stagiu de hipoterapie avem 10 copii, durata unui stagiu fiind de trei luni. Rezultate sunt nemaipomenite. Un exemplu este Denisa, o fetiță care era purtată în brațe și care, în urma acestor terapii umblă singură, nu mai trebuie sprijinită. De asemenea, rezultatele logopediei sunt nemaipomenite. Părinții acestor copii se declară foarte mulțumiți. Cât despre viitor, câtă vreme vom putea, vom duce mai departe acest program. Totul depinde de aspectul financiar”, a spus psihologul Anca Perșa.

Implicarea Asociației Zorii Kids
Un rol important îi revine și Asociației Zorii Kids condusă de psihologul și terapeutul Alina Cristina Farkas. „Asociația noastră a pornit la drum din dorința de a ajuta copilașii cu dizabilități din Reghin, și nu numai. Ne ocupăm de copilași cu autism, sindromul Down, precum și de cei cu întârzieri de vorbire și alte probleme comportamentale. În același timp, ajutăm și părinții acestor copii. Le oferim servicii de terapie, încercăm să-i ducem spre o viață funcțională. Avem multe programe de dezvoltare personală, și ne pare foarte bine că am reușit să beneficiem și de această terapie cu căluți. Știm că cei mici sunt foarte încântați de această terapie, și cu siguranță se vor vedea și rezultate în perioada următoare. Beneficiari din cadrul asociației noastre ai acestei hipoterapii sunt cinci copilași care deja au cinci-șase întâlniri cu căluții. Sunt foarte încântați și de fiecare dată ne povestesc cât de frumos este și de cât de mult doresc să vină din nou la călărie. Avem rezultate foarte bune cu acești copilași. Deși pașii sunt micuți, sunt extrem de importanți pentru noi și pentru familiile lor. Ne bucurăm că reușim să formăm o familie și o comunitate foarte frumoasă care să-i sprijine. Este un mare ajutor pentru toți copilașii faptul că sunt oameni alături de noi care ne sprijină”, a sublinait Alina Cristina Farkas.

Anca Perșa alături de Camelia Moldovan

Terapie care face minuni
Printre cei implicați se numără și Camelia Moldovan, profesor kinetoterapeut în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 3 din Reghin, Școala Specială din Apalina cum mai este el cunoscut. „Sunt implicată în acest proiect deoarece la școala noastră sunt copii care au beneficiat de-a lungul timpului de acest tip de terapie cu animale. Terapia asistată de animale face minuni acestor copii cu nevoi speciale. Îi ajută pe copii să-și controleze atât trupul cât și emoțiile. Practic, acest tip de terapie îndeplinește cam toate obiectivele kinetice, reeducarea echilibrului, tonifiere musculară, reducerea spasticității. Cam toate obiectivele din kinetoterapie sunt atinse prin terapia asistată de animale într-un mod mult mai plăcut și mult mai eficient decât în sala de kinetoterapie. Nu în ultimul rând, copii sunt extrem de încântați de această terapie cu animale. Reghinul trebuie să fie bucuros să aibă un asemenea centru de echitație nu doar pentru agreement ci și în scop therapeutic. În școala noastră dorim să aducem și câini și pisici pentru astfel de terapii, nu doar cai ci și animale de companie, mult mai accesibile copiilor”, a declarat Camelia Moldovan.

Andreea Cazan, alături de Sofia

Părinții, încântați de beneficiile hipoterapiei
Printre cei care se bucură de beneficiile hipoterapiei sunt în primul rând părinții copiilor cu nevoi speciale. Unul din aceștia este Maria Todoran, mama lui David, băiețel în vârstă de 8 ani. “David e la a treia tură de hipoterapie. A fost și anii trecuți, prima dată a fost ceva mai greu, nu i-a plăcut, dar cu un pic de ajutor s-a obișnuit chiar foarte bine, în special pe partea de motricitate și socializare. Spre deosebire de ceilalți, are frică de animalele mici, nu însă față de cele mari. S-a obișnuit cu caii, și acum vine cu plăcere la hipoterapie. Lui David îi place foarte mult să vină în acest loc unde se întâlnește cu alți copii. Nu știu care ar fi costul dacă ar trebui să-l suportăm noi. Din câte am înțeles, anul trecut era undeva la 1 leu pe minut. Contează pentru noi foarte mult acest sprijin din partea Rotary. Dacă tragi linie la fiecare lună poți să-și faci o idee cam care ar fi fost costurile”, a povestit Maria Todoran. Aceeași stare de spirit am întâlnit-o și la Andreea Cazan din Bistra Mureșului, comuna Deda, mama Sofiei, o fetiță în vârstă de 6 ani. “Sofia suferă de parapareză spastică. A suferit o intervenție pe coloană în urmă cu trei ani, iar evoluția ei de atunci nu are termen de comparație. Sofia acum merge cu ajutorul unui cadru. Venim la acest centru de echitație de la Reghin de două ori pe săptămână pentru echilibru și kinetoterapie. Practic, pe căluț Sofia face exerciții continuu. O ajută foarte mult. De la un an de zile face exerciții, tot felul de terapii, dar niciuna nu este ca cea de aici. Aici vine cu plăcere, totul este într-o joacă și nici nu știm când trece timpul. Acum beneficiem de câteva ședințe gratuit grație sprijinului celor de la Clobul Rotary Reghin. Cu toate astea, noi venim aici de doi ani de zile în fiecare săptămână. E un sacrificiu destul de mare, nu sunt singurele terapii care le facem, fapt pentru care lunar se adună sume destul de mari, dar ce nu facem noi pentru copiii noștri”, a precizat Andreea Cazan.

Alin ZAHARIE

Maria Todoran
Alina Cristina Farkas,
coordonatorul Asociației Zorii Kids



Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE