INTERVIU. Ce se întâmplă cu handbalul târgumureșean?

Despre finanțările pe care le oferă sau nu aleșii locali cluburilor private de sport și despre problemele cu care se confruntă un antrenor la un club care nu aparține statului, ne povestește Liana Costea, lector universitar și doctor în știința motricității umane, în prezent profesor antrenor de handbal și președinte al clubului CS Arena Târgu Mureș.

„În momentul acesta în România sunt 84 de jucătoare străine la nivelul Ligii Florilor. Toate provin din echipe clasate pe locurile 1-10 la europene, mondiale, olimpiade sau participante în Final Four-ul Champions League. Acestea sunt jucătoarele care sunt în România. Salariile sunt foarte mari, banii sunt foarte mulți. Nu știu dacă există echipe cu buget mai mic de un milion de euro pe an în Liga Națională Feminină”, a declarat Liana Costea.

Reporter: Cum supraviețuiește un club de handbal în vremurile acestea?

Liana Costea: Foarte greu, dar nu ne plângem. Ne-am înscris în campionat în Liga a II-a la Divizia A la dorința fetelor. Și atunci, dacă ele își doresc acest lucru, datoria noastră este să le susținem dorințele. Într-adevăr, majoritatea nu sunt din Târgu Mureș, iar în ziua de azi copiii nu mai fac sacrificii pentru a face sport de performanță. Acești copiii au plecat de acasă ca să practice ramura sportivă pe care ei o iubesc – handbalul – și atunci trebuie apreciat și valorificat lucrul acesta. În calitate de club privat supraviețuim din proiectele pe fonduri nerambursabile de la Primărie (n.r. – Primăria Muncipiului Târgu Mureș) care au pornit din această vară, fiind până atunci întrerupte/sistate din cauza pandemiei și din bunăvoința firmelor și a celor care cu adevărat iubesc sportul.

Rep.: Ce vă motivează pe dumneavoastră?
L.C.: Reușitele lor. Anul acesta au promovat de la clubul nostru două sportive în Liga Națională: la SCM Râmnicu Vâlcea – Corina Lupei și la CS Minaur Baia Mare – Andreea Țîrle. Corina este chiar târgumureșeancă, am descoperit-o la Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” în clasa a V-a, când predam acolo. Dorința lor de a progresa este acel lucru care mă face să continui zi de zi. O altă dorință – a mea de data aceasta – pe care le-o transpun și lor și ele încep să o vizualizeze, este de a reface tradiția handbalului târgumureșean și de a vedea Sala Polivalentă plină, așa cum am văzut-o eu în anii ´80.

„Eu cred câ Târgu Mureșul este în stare să ducă”

Rep.: Ce credeți că ar fi necesar pentru ca handbalul târgumureșean să primească mai multă atenție?

L.C.: Noi am avut o problemă. Odată cu venirea pandemiei nu am mai avut acces în săli. Noi suntem o ramură sportivă care obligatoriu își desfășoară activitatea în sală. Mai mult decât atât, avem nevoie de o sală regulamentară, de 40 de metri per 20 de metri. E foarte greu de găsit în Târgu Mureș un asemenea loc. Cluburile sportive școlare și liceele cu program sportiv au prioritate și nu plătesc pentru că aparțin de minister, iar al doilea motiv este chiria pentru sală ce este uriașă, adică 150 de lei/oră. Aici, la Sala Sporturilor, noi avem o reducere, plătim 105 lei/oră. La nivel de performanță, nu se poate fără cinci antrenamente pe săptămână, deci vă imaginați costurile pe care le presupune acest sport. Fără finanțări însă, situația este mult mai delicată.

Rep.: Ați încercat să obțineți aceste finanțări?
L.C.: Da, chiar iarna trecută am încercat, conform Legii 55 din 15 mai 2020 privind Starea de Alertă „Consiliile Județene și Primăriile pot susține activitatea cluburilor sportive”. Oamenii m-au privit cu indiferență și răspunsul primit a fost că „pot”, dar nu sunt obligați. Mai mult, mi-au spus să depun un proiect în luna mai a anului curent, însă la noi, la categoria junioare U19, în luna mai deja este terminat turneul final. Noi aveam nevoie de bani înainte de începerea campionatelor, evident.

Rep.: Cum v-ați descurcat pe timpul pandemiei, în timpul stării de urgență?

L.C.: Fetele au plecat la casele lor, pentru că majoritatea nu sunt din oraș. Am colaborat cu un preparator fizic foarte bun, căruia îi mulțumesc pe această cale, Gergely Akos. Ca o formă de verificare, eu le ceream dovada timpului pe care l-au dedicat antrenamentelor zilnice. Am avut de recuperat, dar n-au venit pe zero. Ne-am reîntâlnit (n.r. – cu fetele) în septembrie și am putut să ne antrenăm, însă doar afară și din luna noiembrie, de când a început frigul, am intrat de două ori în sala de forță, datorită lui Akos, iar în rest afară. Ne-am reîntors de-a binelea în sală în 4 ianuarie 2021.

Rep.: Ați avut curajul să vă însrieți în campionat dacă situația era atât de delicată?

L.C.: În 30 decembrie 2020, Federația Română de Handbal ne-a trimis e-mail în care să confirmăm sau să infirmăm participarea până în 4 ianuarie 2021, iar Campionatul Național de Junioare 1, U19, avea să înceapă în 15 ianuarie. Așa că în 5 ianuarie am plecat cu colegul meu „cu plugușorul”, să găsim finanțări. Am discutat cu fetele, le-am spus că nu avem niciun ban și le-am întrebat ce vor să facă. Ele și-au dorit, așa că le-am spus că ne înscriem, dar dacă nu reușim, vom căuta un club la care să meargă toate împrumut și să joace până în vară (n.r. – vara anului 2021). S-au foit puțin și au ezitat până să îmi spună că ele vor să joace toate aici, împreună. Poate că nu mă credeți, sau cei care vor citi nu mă cred, dar pot să le întrebe. A fost dorința lor!

A consemnat Anamaria Luisa MARCU