China critică Washingtonul şi extinderea NATO Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 102 Vizualizări

China critică Washingtonul şi extinderea NATO

China a acuzat SUA, fără să le numească, de alimentarea tensiunii legate de Ucraina, la originea căreia s-ar afla – potrivit Beijingului – extinderea NATO, „ceea ce este împotriva vremurilor noastre”.

„China apreciază că toate părţile implicate ar trebui să lase raţiunea să le conducă şi să tindă spre o reglementare politică, abţinându-se de la orice act de natură să exacerbeze tensiunile sau să alimenteze criza”, a declarat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun. „Nimic nu se întâmplă fără motiv. Extinderea NATO este o problemă care nu poate fi omisă din tensiunile legate de Ucraina. Extinderea constantă a Alianţei Nord-Atlantice, în siajul Războiului Rece, este împotriva vremurilor noastre, de a şti să păstrăm securitatea comună”, a adăugat diplomatul chinez.

„Securitatea regională nu poate fi garantată prin extinderea unui bloc militar. Aceasta este valabil atât pentru Europa, cât şi pentru alte regiuni din lume”, a continuat Zhang Jun.

Evocând implicit SUA, diplomatul a subliniat că în lume există „o ţară care refuză să renunţe la mentalitatea sa de Război Rece, care spune una şi face altceva pentru a ajunge la o superioritate militară”. Şi aceasta se vede, potrivit lui, „în special în regiunea Asia-Pacific, creând mici cercuri trilaterale care urmăresc să provoace confruntarea”. SUA au semnat recent un pact cu Australia şi Regatul Unit în această regiune. „Acesta nu urmăreşte decât să creeze tulburări în regiunea Asia-Pacific şi ameninţă stabilitatea regională în detrimentul ţărilor care o compun”, a apreciat ambasadorul chinez.

(E.T.)

( www.agerpres.ro )

Foto: www.hotnews.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE