Webminare tematice pentru farmaciști și asistenți de farmacie Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 228 Vizualizări

Webminare tematice pentru farmaciști și asistenți de farmacie

Webminarele Pharma Forum 2022 cu tematica principală ”Farmacistul – sprijinul necondiționat pentru consilierea pacientului” organizate de Pharma Business Services alături de Colegiul Farmaciștilor din România se vor desfășura  în data de 30 martie, între orele 15.30 – 18.00, și în 31 martie, între orele 10.00 – 12.30. În cadrul acestor evenimente, tematicile vor fi abordate de specialiști de renume din domeniu și de către autoritățile de pe plan local.

Tematici de interes

Moderatorul webminarelor va fi prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, președinte al Colegiului Farmaciștilor din România. Tematicile care vor fi discutate sunt următoarele: „Rolul farmacistului în cadrul sistemului național de sănătate”, „Farmacovigilența”, „Alimentația și importanța acesteia pentru corpul nostru”, „Activitatea farmaceutică și gestionarea timpului cu succes”, „Importanța echipei multidisciplinare”, „Dislipidemia – simptome, cauze și tratamente”, „Consilierea dermato-cosmetic”, „Noutăți în managementul infecțiilor căilor respiratorii”, „Alergiile alimentare- cauze și tratamente”, „Managementul farmaciei în situații de criză”, ”Importanța imunizării pacientului”, „Sarcini adminsitrative în farmacie”, „Ce e nou din punct de vedere legislativ?”, „Comportamentul pacientului”, „Plantele medicinale și rolul acestora”, „Boala venoasă cronică”, „Importanța complianței la tratament a pacienților cu boli cronice”, ”Administrarea incorecta a antibioticelor, efecte adverse”, „Medicamentele OTC- consum excesiv? Cauze și soluții”, „Medicamentele OTC și relevanța acestora”, „Vaccinuri și tratamente COVID19 – ce este nou?”, „Comunicarea farmacist – pacient, eficiența în rezultate”, „Impactul pandemiei asupra sănătații fizice și mintale în pandemie-comportamente generate”, „Studii de caz in farmacie”.

„Vor fi acordate 16 credite EFC pentru farmaciștii și 10 credite EMC pentru asistenții de farmacie ce au participat la cel puțin 75% din agenda evenimentului. Creditele EMC se vor acorda proporțional cu timpul efectiv de logare a fiecărui participant, din totalul programului manifestării online. Diplomele se vor trimite prin email în termen de 30 zile de la data evenimentului, doar către participanții ce au achitat taxa de diplomă”, se specifică în descrierea evenimentului.

Pentru cei care doresc să participe la eveniment, trebuie precizat că se achită o taxă de diplomă astfel: 20 de lei pentru farmaciști și 40 de lei pentru asistenții de faramacie.

”Înregistrarea și plata taxei de diplomă de la Pharma Forum se face exclusiv online. Pentru corectitudinea datelor furnizate către Colegiul Farmaciștilor din Romania cât și pentru emiterea diplomelor este necesar completarea tuturor câmpurilor din formularul de înregistrare”, mai menționează organizatorii.

Ioana MĂRGINEAN

Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE