Despre mureșeanul „Ociu” și colecția sa de fapte bune Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1657 Vizualizări

Despre mureșeanul „Ociu” și colecția sa de fapte bune

Cât de bine ne face să facem bine? Cât de important este să facem bine într-o lume în care e foarte ușor să facem rău?

Octavian Botoș, cunoscut altfel și ca „MrOciu85”, lucrează ca infirmier la Spitalul Clinic Județean din Târgu Mureș. Pe lângă meseria pe care o are, acesta este și fondatorul proiectului Fapte Bune. Povestea proiectului a început aparent banal, în anul 2012, de la un grup de Facebook ce avea la bază o temă total diferită de cea a faptelor bune, însă care s-a hotărât de către membrii grupului respectiv a rămâne confidențială.

Atunci, unul dintre prietenii fondatorului a avut inițiativa de a face un gest caritabil în perioada sărbătorilor și astfel a dus pachețele cu dulciuri unor copilași proveniți din familii defavorizate.

„Levente Circui este un om extraordinar, un exemplu pentru mulți dintre noi, pot spune că el m-a inspirat”, specifică Octavian.

Așa a luat naștere dorința acestuia de a face o schimbare în lume, de a-i ajuta pe cei din jur. Astfel, tot în preajma sărbătorilor, când grupul avea aproximativ 30 de membri, aceștia au pus mână de la mână și au dus pachețele confecționate chiar de ei unor copii cu afecțiuni psihice și fizice, gazduiți într-un orfelinat din Ceuașu de Câmpie.

„Am văzut copii mari ce nu puteau să vorbească, copii imobilizați în scaun cu rotile, am văzut copii ce nu puteau să mănânce singuri, copii ce necesitau supraveghere în permanență. Proiectul „Ceuaș 2012” a fost primul proiect, realizat cu doar câțiva oameni. Am făcut poze, am făcut chiar și un video. Mi-am dorit să vadă cât de multă lume fapta noastră, mi-am dorit să inspire cât de multă lume să facă fapte de acest gen”, povestește cel care a inițiat activitatea grupului.

În anul 2013, pasiunea pentru bine a continuat, astfel că Octavian împreună cu ceilalți membri au mai organizat o astfel de acțiune, dar de data aceasta pe lângă că au fost mai mulți oameni, s-au implicat și câteva pizzerii care au sponsorizat cu pizza. Cu timpul, oamenii au început să-l cunoască pe „Ociu”, cel care în fiecare an de sărbători nu îmbrăca haina roșie a lui Moș Crăciun, ci gândul că făcând bine și aducând bucurie, va schimba lumea.

Faci bine, primești bine

Tradiția aceasta a continuat până în 2016, când Octavian a plecat în străinătate, în Anglia mai exact. Însă deși departe de casă, acesta nu a renunțat la dorința de a-i ajuta pe ceilalți.

„Am făcut și pe acolo câteva fapte bune, îmi amintesc când am hrănit un imigrant ce dormea pe o bancă în parc sau când am dat șase kilograme de monede unor oameni fără adăpost „homeless”. Odată, am trimis în România un scaun cu rotile găsit pe malul Medway-ului și sunt convins că mai sunt alte fapte, iar toate se pot viziona pe canalul de Youtube „Fapte Bune” sau pe pagina de Facebook cu același nume”.

Acesta mai povestește că în Anglia, caritatea se practică diferit, există charity shop-uri, o idee pe care fondatorul grupului are în plan să o facă mai cunoscută și în România.

Pentru că tot ce e frumos și bine în viață nu ar fi apreciat suficient dacă nu ar exista un strop de rău, omul care luptă pentru a-i sprijini pe ceilalți a întâmpinat și el greutățile lui: „Înainte să mă întorc în România definitiv, am migrat în Ibiza cu gândul să lucrez un sezon. Am dat un fail foarte mare, poate cel mai mare din viața mea… Sunt de părere că nimic nu e la întâmplare și tot ce se întâmplă e cu un motiv. Așa cum am ajutat multă lume, am fost ajutat și eu de o familie stabilită acolo de mult timp, niște oameni ce m-au susținut moral, oameni ce m-au cazat în casa lor fără să ceară un ban. Pentru prima dată în viață am văzut și am simțit pe propria piele cum este să fii ajutat, susținut, cum este să primești o mână caldă de ajutor atunci cand ai cea mai mare nevoie”.

10 ani de fapte bune

„Încă de la primul proiect am știut că o să mai organizez acțiuni caritabile. Mi-a plăcut starea sufletească ce se instalează la finalul fiecărui proiect. Eram mulțumit! Eram fericit că am schimbat ceva în bine și că am adus plusuri mari în viețile oamenilor ajutați. Încă de la primul proiect am simțit că pot face multe și că pot fi un lider bun, am conștientizat că pot schimba ceva în această lume”, sublinează fondatorul „Fapte bune”.

De-a lungul celor 10 ani de activitate, Octavian a colaborat cu foarte multă lume. A descoperit singur că deși fapta rea e la îndemâna oricui, în lume există totuși și oameni buni, însă adesea aceștia nu știu de unde să porneasca și cum să facă.

Octavian Botoș era omul potrivit pentru toți cei care nu știau de unde să înceapă. Lucrurile au început să funcționeze astfel: Octavian posta un video cu un caz ce necesita ajutor, afișa conturile bancare pentru donațiile în bani, urmând ca mai apoi să confecționeze pachete din aceștia, se ocupa și de colectarea pachetelor făcute de oameni, iar apoi avea grijă ca toate acestea să ajungă unde trebuia. Toate acțiunile erau filmate, Octavian justificând mereu prin bonuri fiscale și facturi toate cheltuielile, evidențiind astfel transparență 100% în fața publicului.

Și mai multă lume ce își dorește o lume mai bună?

La întoarcerea în țară în 2018, Octavian a deschis pe Facebook ”Grupul Faptelor Bune”, grup ce în prezent are peste 12 mii de membri, un loc în care oameni din toate categoriile sociale s-au unit pentru a vindeca răni, pentru a construi zâmbete, pentru a aduce lumină. Deși se întâmplă uneori să nu funcționeze totul cum trebuie, pentru că grupul are niște reguli, care nu sunt întotdeauna respectate, problemele sunt rezolvate mereu și în final „binele triumfă”.

În prezent, prin intermediul grupului și al platformelor alăturate sunt puse în derulare patru mari proiecte. Este vorba despre „Proiectul Luduș”, în cadrul căruia se vizeză o casă care a ars, a cărui acoperiș a fost deja recostruit din donații, însă mai sunt necesari 1.000 de lei pentru partea electrică. Un alt proiect este „Rebeka”, prin care se dorește sprijinul unei fetițe de doar 3 ani, care a fost diagnosticată cu autism (suspectă). Părinții fetei sunt parte din echipa „Fapte Bune”, dedicându-și mult timp atât muncii de teren, cât și de moderare a grupului. Terapiile pentru boala Rebekăi costă 12.000 de lei, iar până în prezent s-au donat peste 3.000 de lei în doar câteva zile. Celelalte două proiecte urmăresc achiziționarea unei mașini, „Mașina Faptelor Bune”, pentru care mai este nevoie de 995 de lei și nu în ultimul rând, un vis mai vechi pe care îl are Octavian, deschiderea unui ONG, „Asociația Fapte Bune by Ociu”. Acesta din urmă este în plină desfășurare, sperându-se a fi deschis în maxim o lună.

„Prin intermediul ONG-ului o să pot face mult mai multe, o să dispară limitarea persoană fizică-persoană juridică atunci când vine vorba de donații, plus că o să fie și sponsori. Deja „Fapte Bune” are doi sponsori, Trippolar și Nova Core-Tech și sper ca pe viitor să găsesc și mai multă lume ce își dorește o lume mai bună”, spune fondatorul grupului.

Gânduri bune pentru oameni buni

Octavian Botoș le mulțumește tuturor celor care urmăresc acțiunile „Fapte Bune”, celor care se implică și le susțin, chiar și celor care pur și simplu distribuie clipurile sau poveștile care necesită ajutor și merită văzute. Cât despre cititorii Zi de Zi, acesta îi îndeamnă pe toți să facă bine mereu, în orice circumstanță și oricând vor avea ocazia să facă o faptă negativă, să nu o facă: „Omul bun, bine primește, spun asta fiindcă simt zi de zi, ceas de ceas cum binele făcut se întoarce pe altă cale.”

Pentru cei care doresc să afle cât mai multe despre poveștile constuite de „Ociu” prin intermediul ”Grupului Faptelor Bune”, pot intra pe site-ul oficial www.faptebune.org, de unde pot accesa toate celelalte platforme (Youtube, Facebook, Instagram).

De asemenea, recomandăm și următoarele adrese web:

https://youtube.com/playlist?list=PL9LLQE7hL1k4mRu-u-_s6muqb0XGC9PVS, https://youtube.com/shorts/j462f7Oj2jk?feature=share)

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE