Desenele +18 și anonima de la Primărie. Soós Zoltán, dublă calitate cu Art Safari, de colaborator și finanțator?!? Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1086 Vizualizări

Desenele +18 și anonima de la Primărie. Soós Zoltán, dublă calitate cu Art Safari, de colaborator și finanțator?!?

Niște anonimi din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș au remis vineri, 9 septembrie, la ora 16.41 (interesant, au ”lucrat” peste program…), o așa zisă ”informare de presă” neasumată în care îi ceartă pe târgumureșenii care au reacționat la faptul că autoritățile locale au plătit din bugetul local, prin pixul primarului Soós Zoltán, suma de 154.000 de lei pentru a organiza o expoziție în Cetatea Medievală.

Redăm, în rândurile de mai jos, așa zisul comunicat pe care nimeni nu a avut curajul să și-l asume cu nume și prenume, nu înainte de a solicita public explicații primarului Soós Zoltán, dator să clarifice cel puțin în fața plătitorilor de impozite și taxe din oraș cum se poate să apară în calitate de colaborator, din anul 2019, pe pagina web a firmei Art Safari, și în același timp să semneze recent, în calitate de primar (!?!), un contract în valoare de 154.000 de lei, din bani publici, cu aceeași firmă, Art Safari.

Totodată, le reamintesc ”iluștrilor anonimi” din Primăria Municipiului Târgu Mureș că au joburile pe care le au, plătite foarte bine din taxele și impozitele celor mulți, nu pentru a face pe impresarii de artă, activitate care ar trebui să fie lăsată în apanajul privaților, și nici pentru a-i certa pe târgumureșenii care nu au auzit de Dadaism sau de Lautrec, ci pentru a gospodări eficient orașul, așa cum au promis că vor face în urmă cu aproape doi ani!

La final, iată și anonima trimisă de pe adresa de e-mail press@tirgumures.ro:

”Expoziția lui Marcel Iancu din Galeria Cetății a declanșat polemici din partea unor jurnaliști locali în ultimele zile. Este un exemplu concludent că, după mai bine de 100 de ani de la apariția lui, Dadaismul încă este un curent artistic care stârnește revoltă și controverse, respectiv, exact ceea ce şi-a propus prin manifestul său artistic. 

Marcel Duchamp, Max Ernst, Francis Picabia, sunt doar câțiva dintre marii artiști care s-au alăturat curentului creat de artiștii români Marcel Iancu, Tristan Tzara în anii ‘20 ai secolului trecut, ca o mișcare de revoltă împotriva ororilor Primului Război Mondial și de eliberare din convențiile și conservatorismul vremurilor.

Mișcările artistice au fost întotdeauna cele care au prefigurat epocile, fie că discutăm despre Renaștere, Iluminism sau Dadaism, mișcări care au transformat societățile prin violența mesajului lor.

A scoate o operă din contextul său istoric înseamnă a opera cu judecăți eronate, iar a reduce o opera de artă exclusiv la conținutul său erotic înseamnă a duce în derizoriu întregul demers artistic. Dadaismul a fost un curent de revoltă, de respingere a unor cutume vechi și desuete.

Iar dacă artiștii români, pe care lumea întreagă îi recunoaște și îi așează în Panteonul culturii universale, sunt comentați şi aruncați în derizoriu de câțiva jurnaliști locali, arată doar lipsa culturii acestora în ceea ce privește oamenii și timpurile care au făcut din România o țară europeană.

În această linie ar trebui să anulăm și poezia lui Eminescu sau a lui Brumaru, proza lui Creangă sau a lui Cărtărescu, operele lui Tonitza sau ale lui Theodor Pallady, asta doar daca ne raportăm la arta românească. Despre Lautrec, Rodin, Matisse, Picasso, Egon Schiele sau Klimt nici nu are rost să discutăm, probabil, nici nu sunt atât de cunoscuți aici.

De asemenea, ne bucură faptul că unii dintre jurnaliștii care își exprimă opinia cu privire la artă dovedesc cunoștințe deosebite și detaliate privind actorii care au făcut o carieră de succes în industria filmelor pentru adulți, dar ne contrariază, totodată, că nu pot face diferența între arta erotică și pornografie.

Marcel Iancu, ca dadaist de onoare, ar fi fost mândru de reacția generată de operele sale!”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE