Drumurile județului Mureș supravegheate de zeci de patrule de Poliție Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1602 Vizualizări

Drumurile județului Mureș supravegheate de zeci de patrule de Poliție

În minivacanța din perioada 1 – 6 mai 2024, în contextul Zilei Internaționale a Muncii și a marii sărbători creştine, Paştele Ortodox, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureș va mobiliza efective suplimentare.
”În medie, zilnic, vor acționa peste 170 de polițiști, în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult, pentru a preveni tulburarea ordinii şi liniştii publice, pentru descurajarea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte antisociale care pot aduce atingere ordinii publice, ordinii de drept, integrităţii persoanelor şi bunurilor acestora, precum şi pentru asigurarea desfăşurării normale a traficului rutier şi pietonal. Zilnic, 85 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto, vor acţiona pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
Conform sursei citate, poliţiştii vor acţiona în sistem integrat, alături de celelalte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne, în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural.
”Se va acorda o atenţie deosebită zonelor bisericilor și lăcașurilor de cult, în care urmează a se desfăşura ceremonii și slujbe religioase, dar și zonelor cu mare fluenţă de public, în care vor avea loc activităţi culturale, sportive, de agrement sau petreceri, pentru menţinerea unui climat corespunzător de siguranţă, prevenirii infracţiunilor cu violenţă şi furturilor”, a mai informat aceeași sursă.
Totodată, în noaptea de 4 spre 5 mai, când credincioşii vor sărbători Învierea, poliţiştii de ordine publică şi rutieră vor acţiona în toate localităţile în care se vor oficia slujbe religioase, pentru a preveni producerea unor evenimente negative și pentru a răspunde prompt sesizărilor primite.
”În această perioadă, vor fi prezente în teren patrule ale polițiștilor de ordine și siguranță publică, iar efectivele de poliție rutieră vor utiliza aparatura radar, în vederea prevenirii excesului de viteză. Se va acționa pe întreaga reţea de drumuri din județul Mureș, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză, sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanțelor interzise”, a mai informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.
(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari







Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE