Ghidaj curatorial la „Paulinii” Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 116 Vizualizări

Ghidaj curatorial la „Paulinii”

Dacă e joi, e „Joia Muzeală”! Astfel, în 8 decembrie, de la ora 18.00, la Muzeul Județan Mureș va avea loc un ghidaj curatorial prin expoziția temporară dedicată istoriei Ordinului Paulin. Ghidajul va fi susținut de curatorul expoziției, doamna Pető Zsuzsa, arheolog-muzeograf la Muzeul Național Maghiar.

„Expoziția itinerantă PAULINII este organizată de Muzeul Naţional Maghiar, Ordinul Paulin Maghiar şi Muzeul Judeţean Mureş. Expoziția urmărește istoria şi misiunea Ordinului Paulin, care începe cu legenda primului călugăr eremit Sfântul Paul Tebeul, sărbătorit în 15 ianuarie, conform căreia sfântul fugise de persecuțiile creștine în pustiul Tebei și se hrănea cu jumătate de pâine care îi era adusă de un corb. La moartea lui, doi lei i-au săpat mormântul, legendă regăsită și în stema ordinului. Tematica camerelor expoziționale cuprind secole de amintiri, de la ceea ce face un paulin să fie Paulin, la prosperitate, agricultură, viața spirituală și cultul sfinților, creativitate, decădere și renaștere, paulinii și lumea, comunitatea și patrimoniul material și imaterial al paulinilor. Despre felul în care a fost construită expoziția, de la idee la materialul finit și alte informații din culisele expoziției Paulinii veți afla chiar de la curator, la o întâlnire care aduce în lumină istoria unui ordin monahal cu o istorie impresionantă, marcată de declin și renaștere. Ordinul a fost fondat la mijlocul secolului al treisprezecelea și este singurul ordin maghiar recunoscut de Papă în Evul Mediu care funcționează și astăzi”, se precizează în descrierea evenimentului.

De precizat că evenimentul va fi susținut în limba maghiară și va avea loc la etajul clădirii Muzeului din Cetatea Târgu Mureș, sediul Secției de Istorie și Arheologie. Înscrierea prealabilă este necesară, deoarece locurile sunt limitate. Adresa de email la care se poate realiza înscrierea este pr@muzeulmures.ro, iar numărul de telefon 0749912992. Accesul se face pe baza biletului de vizitar a cărui preț este: 12 lei- standard, 6 lei- pensionari și 3 lei- elevi și studenți.

I.M.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE