Mama Toie, iernuțeanca de 100 de ani

Născută în București la 17 februarie 1923, la Monitorul Oficial (menționează mândră doamna Susana Mihaly Andreica, fiica eroinei noastre) unde lucra mama sa, doamna Victoria Andreica își trăiește copilăria în capitala țării, o copilărie plină de amintiri frumoase, demne de a fi povestite copiilor. La 9 ani se întoarce, împreună cu mama sa, în Sălcud, locul unde se vor derula următorii 91 de ani din viața femeii care a împlinit, recent, memorabila vârstă de 100 de ani.

O viață ca un roman

Nu le-a fost ușor să cumpere pământ pentru o gospodărie, dar au făcut-o. Și-au construit o casă, cu propriile mâini și cu ajutorul sătenilor, o muncă atât de grea pentru o femeie singură și o tânără fată dar au izbândit. La vârsta de 17 ani, Victoria își dăruiește inima și mâna unui bărbat destoinic, sperând că umerii lui puternici vor ușura greutatea de pe umerii celor două femei. Dar în anii imediat următori, până la vârsta de 21 de ani, a născut 3 copii iar în 1944 soțul îi pleacă pe front lăsându-și familia într-o situație foarte grea. În scurtă vreme, îi moare mama și trece cu greu prin anii ce urmează, știuți din istoria României ca foarte grei din cauza secetei din 1946 și a distrugerilor din război, a foametei din 1947, a colectivizării agriculturii, proces marcat de violențe și abuzuri față de cei de la sate. Și necazurile nu s-au terminat: soțul ei este dat dispărut pe front și, pentru că era înaintea insurecției armate, soția și cei trei copii nu au primit nici un ajutor bănesc din partea statului.

Dar nu s-a dat bătută niciodată. La vârsta de 31 de ani se căsătorește cu Andreica Neculaie cu care mai are încă doi copii, aceștia crescând împreună cu frații mai mari. Are, în sfârșit, un ajutor de nădejde în persoana soțului ei și, deoarece fiicele mai mari pleacă la oraș să lucreze, fiind încurajate de mama lor să își ia soarta în propriile mâini, nu rămâne singură în sat. Pe rând, cei mici pleacă și ei, iar Victoria Andreica rămâne să îl îngrijească pe soțul care a paralizat și, timp de 5 ani, până în 2001 când acesta a decedat, îl îngrijește cu răbdarea și devotamentul de care dau dovadă doar persoanele iubitoare și foarte bune la suflet.

Așa cum își amintesc copiii, dânsa a fost luptătoarea familiei, nu s-a resemnat și nu s-a lasat îngenunchiată de greutățile vieții. I-a susținut, i-a îndrumat pe fiecare să își aleagă o meserie, o familie, o casă, ba chiar, susțin ei, le-a făcut nunți fiecăruia, împreună cu cuscrii.                                                                   

Acum e rândul lor să o îngrijească și, trebuie să o spun, o fac din toată inima și cu toată dragostea. Știm cu siguranță asta pentru că, dorind să o felicităm și noi pe doamna Victoria Andreica la împlinirea frumoasei vârste de 100 de ani, am căutat-o la locuința fiicei sale. Nici o clipă nu ne-a trecut prin gând că vom lua parte la o adevărată petrecere de 100 de ani. Întâmpinați cu căldură de copiii dânsei, o căutăm din priviri, curioși. Din capul mesei încărcate cu bunătăți, ne zâmbește, timid, sărbătorita. Îmbrăcată în negru, emoționată dar bucuroasă de oaspeți, ne primește ca pe vechi cunoștințe. Primește cu modestie atențiile și urările noastre și se ține bine de mâna primarului ca să se apropie pentru poză.

Ioan Nicoară, primarul orașului Iernut, însoțit de consilierii Demeter Elisabeta și Vasile Cornea sunt și ei foarte emoționați: atât de rar au ocazia să stea la masă cu un Centenar! Doamna Victoria ascultă și încuviințează când copiii își aduc aminte de vremurile când, tânără mamă fiind, îi mai abțibuia când se luau la sfadă sau luau ouă de împrumut de la vecini ca să meargă la Cooperativă să le dea la schimb pe spirale sau eugenii.

O întreb dacă i-a fost greu cu cinci copii, îmi răspunde că s-au crescut unii pe alții și timpul a trecut repede. Își aduc cu toții aminte, cu nostalgie, de acele vremuri grele dar frumoase din copilărie, de viața la țară, la Sălcud, când erau toți acasă. Azi, în jurul mesei, sunt numai copiii Victoriei Andreica. Am întrebat de ce nu sunt și nepoții acolo. Ca să se adune, urmașii dânsei au nevoie de o sală de conferințe: sunt 55 de toți! S-au întâlnit în ziua următoare, nelăsând ca un asemenea eveniment să treacă nesărbătorit. Urările lor de sănătate, de viață lungă împletite cu mulțumiri pentru tot ce a făcut pentru copii, nepoți, strănepoți, se alătură grijii pe care aceștia i-o poartă, azi, mamei eroine.

Le dorim multe, multe aniversări fericite, cu sănătate și bucurii, să o aibă încă multă vreme alături pe mama lor, trunchiul unui arbore genealogic cu 55 de mlădițe!

La Mulți Ani, mama Toie!
Dana GURGHIAN