Acord de mediu pentru o nouă fabrică în județul Mureș Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5081 Vizualizări

Acord de mediu pentru o nouă fabrică în județul Mureș

Conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Mureș a emis recent, în data de 20 ianuarie 2023, Acordul de mediu pentru proiectul ”Construire fabrică de producție vată minerală și depozitare, anexe tehnice, administrative și sociale, casă poartă, platforme și instalații tehnologice, platforme de depozitare, modernizări și recompartimentări în clădiri existente, amenajare drumuri, platforme, parcaje, spații verzi, drumuri acces, împrejmuire și organizare de șantier”, propus a fi realizat de către societatea Knauf Insulation SRL și amplasat pe strada Armatei nr. 82 din municipiul Târnăveni.

Potrivit documentului publicat pe pagina web a Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, investiția prevede realizarea următoarelor obiective, pe o suprafață totală de teren de 121.204 de metri pătrați: construirea unei linii noi de producție vată minerală și depozitare, anexe tehnice administrative și sociale, casă poartă, platforme și instalații tehnologice, platforme de depozitare, amenajare drumuri, platforme, parcaje, spații verzi, drumuri acces, împrejmuire, alimentarea cu utilități și fluide de proces a clădirilor și instalațiilor tehnologice, realizarea unui sistem nou de stingere a incendiilor și realizarea unui sistem nou de detectare și alarmare incendii.

”Terenul studiat pentru această investiție este compus din mai multe imobile. În construcțiile existente se desfășoară activități de producție și depozitare vată minerală și polistiren. După realizarea proiectului activitatea de producție a polistirenului va înceta”, se menționează în documentul semnat de către ing. Dănuț Ștefănescu, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Mureș.
Alex TOTH

Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE