Peste 6000 de femei au beneficiat de testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV în cadrul proiectului de screening al cancerului de col uterin Sanatate
  • I.T
  • 0 comentarii
  • 112 Vizualizări

Peste 6000 de femei au beneficiat de testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV în cadrul proiectului de screening al cancerului de col uterin

6100 de femei din regiunea Centru, cu vârsta între 24-64 de ani, au participat, până în acest moment, la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş-Papanicolaou şi HPV, în cadrul proiectului „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin”.

Cancerul reprezintă una dintre principalele cauze de deces, potrivit rapoartelor privind „Starea sănătății în UE”, boala neoplazică afectând nu doar sănătatea și viața pacientului şi a familiei acestuia, ci grevează întregul sistem de sănătate și protecție socială.

Cancerul de col uterin este o boală ce poate afecta femeile de orice vârstă, însă este una dintre puținele forme de cancer care ar putea fi prevenită aproape 100% prin depistare precoce!

„Am întâmpinat, într-adevăr, anumite dificultăţi până s-a pus în funcţiune linia HPV, dar, în acest moment, laboratorul HPV este funcţional la capacitate maximă. Numărul femeilor care accesează serviciile de screening creşte în fiecare lună, dovadă că au înţeles importanţa testării Babeş Papanicoalou şi HPV.

În acest moment, în regiunea Centru sunt funcţionale 15 reţele de screening/centre de recoltare, dintre care un cabinet privat de Obstetrică-Ginecologie. În perioada următoare, avem convingerea că se vor afilia proiectului cât mai mulţi medici tineri de obstetrică-ginecologie, medici care au înţeles că implicarea într-un astfel de proiect aduce beneficii atât pentru paciente, cât şi pentru propriile cabinete medicale.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în calitate de lider al proiectului, derulează toate activităţile proiectului, respectiv informare, recoltare, testare, interpretarea rezultatelor, tratament, activităţi desfăşurate cu succes până în acest moment, exclusiv de către lider.

Partenerul actual, UMFST, a derulat exclusiv activităţi de informare a populaţiei pe blogul său şi a realizat conceperea afişelor, astfel încât putem spune că peste 90% dintre activităţi sunt derulate, în continuare, de către lider”, a declarat Şef Lucrări Dr. Cosmina UZUN, manager proiect.

În stadii incipiente, cancerul de col uterin NU prezintă simptome. Însă un cancer de col uterin avansat poate cauza sângerări după actul sexual, sângerări între ciclurile menstruale sau scurgeri vaginale anormale.

Aşadar, doamnelor, profitaţi de această oportunitate şi veniţi imediat la testare dacă:

Invităm toate femeile cu vârsta între 24-64 de ani să se programeze pentru testare gratuită la Cabinetele de Obstetrică-Ginecologie ale reţelelor de screening/centre de recoltare din localităţile lor:

Judeţul Mureş:

  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – CALL CENTER: 0739.727.187;
  • Spitalului Municipal Sighişoara – 0770.588.215;
  • Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară” Reghin – 0372.715.066/ 0735.804.066
  • Spitalului Orăşenesc „Dr. Valer Russu” Luduş – 0725.929.511.
  • Cabinet Obstetrică-Ginecologie Dr. Vlasa Ionuţ, Deda – 0750.826.649

Judeţul Sibiu

  • Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu – 0269/215050, int. 334;

Judeţul Harghita

  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc – 0746.119.570/0758.117.664;
  • Spitalul Municipal Topliţa – 0786.446.110;
  • Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc – 0723.111.359;
  • Spitalul Municipal Gheorgheni – 0266.364.008;

Judeţul Braşov:

  • Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov – 0724.248.970.

Judeţul Covasna:

  • Spitalul de Recuperare Cardiovasculară “Dr. Benedek Geza” Covasna – 0267.340.008
    • Spital Întorsura Buzăului – 0746.493.754
  • Spitalul Municipal Târgu Secuiesc – 0744.430.379/0766.701.029
  • Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” – 0367.730.042/0773.322.633, online pe site-ul spitalului:  www.spitfog.ro/programari-online.

Proiectul „Program de prevenție, depistare precoce și tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru” (cod SMIS 138603) este derulat de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!