Mureșence de 79 și 83 de ani înșelate cu sume mari de bani Sighișoara
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1119 Vizualizări

Mureșence de 79 și 83 de ani înșelate cu sume mari de bani

Polițiștii municipiului Târgu Mureș au fost sesizați sâmbătă, 17 iunie, de către o femeie în vârstă de 79 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei înșelăciuni.

”În fapt, la aceeași dată, femeia ar fi înmânat peste 10.000 de euro unei persoane necunoscute, după ce, în prealabil, ar fi fost contactată de o persoană care se recomanda a fi cadru medical, și care, sub pretextul că fiica persoanei apelate ar fi fost victima unui accident rutier și pentru transportarea acesteia de urgență, cu un elicopter, la o unitate medicală, i-ar fi transmis că este necesară o sumă consistentă de bani”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

De asemenea, anterior acestui caz, în cursul nopții, o femeie în vârstă de 83 de ani a sesizat polițiștii municipiului Sighișoara referitor la o altă înșelăciune, comisă prin ”metoda accidentul.”

”Persoana vătămată ar fi remis unei persoane necunoscute peste 10.000 de lei și alte bunuri de valoare, după ce ar fi fost contactată telefonic și anunțată că nepoata sa a fost victima unui grav accident, având nevoie de bani pentru îngrijiri medicale. În ambele situații au fost deschise dosare de cercetare penală, iar polițiștii continuă cercetările în vederea recuperării prejudiciului, identificării autorilor și luării măsurilor legală față de aceștia”, a mai informat sursa citată.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE