Claudiu Maior (Pro România), vot decisiv pentru finanțarea din bani publici a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1686 Vizualizări

Claudiu Maior (Pro România), vot decisiv pentru finanțarea din bani publici a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc

Aleșii locali ai municipiului Târgu Mureș au aprobat joi, 27 iulie, cu majoritate de voturi, în regim de urgență, alocarea sumei de 100.000 de lei din bugetul local, pentru finanțarea competiției Turul Ciclist al Ținutului Secuiesc.

”Prin adresa înregistrată cu nr. 43292/27 iunie 2023 Asociația Regio din Transilvania-Erdélyi Regio Egyesület din Odorheiu Secuiesc solicită încheierea unui parteneriat în vederea organizării celei de a XVII-a ediții a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc, competiție organizată în perioada 9-12 august 2023 de Direcția Județeană de Sport Harghita, cu care Municipiul Târgu Mureș este în litigiu, în parteneriat cu Asociația Regio din Transilvania-Erdélyi Regio Egyesület. Conform documentației depuse, caravana va sosi la Târgu Mureș în data de 11 august 2023 urmând ca în data de 12 august să continue deplasarea spre Miercurea Ciuc. Bugetul general al competiției este de 1.100.000 lei, din care asociația solicită din partea Municipiului Târgu Mureș suma de 100.000 lei”, se menționează în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

Cazare și masă la patru hoteluri, pentru 270 de persoane

Potrivit Anexei 2 a hotărârii, suma de 100.000 de lei a fost defalcată astfel: 36.000 de lei pentru cazare și masă, 19.000 de lei pentru autocolante, numere și panouri de direcționare și 45.000 de lei pentru marketing de comunicare.

În ceea ce privește cazarea și masa, lista conține 270 de persoane, cicliști, staff și arbitri, care vor beneficia în data de 11 august 2023 de servicii la următoarele unități HoReCa: Tempo, Concordia, Imperial Inn și Continental.

”Marketing pe Facebook”, din bani publici

Aceeași sursă informează că serviciile de marketing care vor beneficia de finanțare din bani publici constă în ”strategia de comunicare, marketing pe www.tourofszeklerland.ro, Facebook și servicii de proiectare vizuală”, iar 19.000 lei au ca destinație autocolante pe mașinile oficiale (14 bucăți), numere pentru 110 concurenți, tabla de semnătură pentru concurenți și panourile rutiere de direcționare pe traseu.

Voturile decisive, acordate de Pro România

Proiectul a fost adoptat la limită, cu 13 voturi ”pentru”, 4 voturi ”împotrivă” și două abțineri.

Cele 13 voturi necesare adoptării proiectului de hotărâre au fost acordate de către consilierii locali UDMR (11) și de cei doi consilieri locali reprezentanți ai Partidului Pro România, respectiv Claudiu Maior (foto) și Călin Moldovan.

Au votat ”împotrivă” consilierii locali Adrian Mureșan și Papai Laszlo (ambii de la POL), respectiv Radu Pescar și Kiss Zoltan (ambii de la PMP), iar abținerile au fost consemnate în dreptul consilierilor locali social-democrați Sebastian Pui și Sergiu Papuc.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE