Noutăți despre modernizarea Palatului Justiției din Târgu Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1126 Vizualizări

Noutăți despre modernizarea Palatului Justiției din Târgu Mureș

La începutul lunii septembrie a anului 2018, Curtea de Apel Târgu Mureș își muta activitatea într-un alt sediu provizoriu aflat pe strada Tudor Vladimirescu, unde se află și în prezent. Această schimbare temporară a sediului administrativ al Curţii de Apel Târgu Mureş era determinată în urmă cu cinci ani de realizarea obiectivului de investiţii „Lucrări de intervenţii şi extindere la sediul Curţii de Apel Târgu Mureş”. În prezent, termenele lucrărilor au ajuns aproape de final, iar întoarcerea în Palatul Justiției este preconizată a avea loc în viitorul apropiat. 

90% din lucrări, realizate

Președintele Curții de Apel Târgu Mureș, judecătorul Ioana Delia Lucaci (foto), a dezvăluit stadiul la care se află proiectul de renovare și extindere a vechiului sediu al instituției, lucrări care au fost demarate în toamna anului 2018. 

„Despre proiectul ”Lucrări de investiții și extindere la sediul nou al Curții de Apel Târgu Mureș” vă pot spune că în prezent lucrările sunt într-un stadiu avansat de realizare, aș putea spune că în jurul cifrei de 90% aproximativ. Cred că proiectul va fi finalizat în trimestrul al patrulea. La acest moment sunt făcute lucrări de finisare, de instalare a dotărilor care să asigure buna funcționare a instanțelor. Mă refer aici la echipamentele IT, la rețeaua telefonică, apoi vor fi luate în vedere dotarea cu mobilier a spațiilor nou construite la noul corp de clădire construit în spatele celui vechi”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, președintele Curții de Apel Târgu Mureș. 

Mutarea în ”casă nouă”, o sărbătoare

Cât despre mutarea efectivă în sediul nou, judecătorul Ioana Delia Lucaci a spus că „se va face după ce vor fi epuizate toate etapele care implică  acest proces de renovare.”

”După ce clădirea va fi predată Curții de Apel Târgu Mureș care este doar beneficiar, adică noi nu suntem parte contractantă a proiectului, urmează ca reprezentanții Companiei Naționale de Investiții – CNI, fiind compania care derulează proiectul respectiv, să ne predea amplasamentul și abia în acel moment vom putea vorbi punctual despre mutare”, a explicat președintele Curții de Apel Târgu Mureș.

Lucrările de intervenţii şi extindere la sediul Curţii de Apel Târgu Mureş a fost de la bun început un proiect caracterizat de către judecătorul Ioana Delia Lucaci ca fiind ”de mare amploare”. 

”Mutarea propriu-zisă va fi o sărbătoare și pentru noi. Sperăm ca anul nou să ne prindă în casă nouă. Este o clădire frumoasă, un spațiu curat, luminos, cu săli de ședință care răspunde cerințelor unei instituții juridice. Cu siguranța va exista acea „tăiere de panglică” despre care vorbesc toți la inaugurarea oricărui proiect, fiind vorba de unul de mare amploare. A fost un proiect la care s-a pus foarte mult suflet și efort. Chiar și Curtea de Apel Târgu Mureș, care, după cum spuneam, suntem doar beneficiari, ne-am implicat, ba chiar am fost de mai multe ori la fața locului și am supravegheat în detaliu lucrările, pentru că cel mai bine știe cel care urmează să își desfășoare activitatea acolo de ce are nevoie și sub ce formă”, a declarat judecătorul Ioana Delia Lucaci.

Proiect nou, aprobat

Un alt proiect despre care ne-a vorbit președintele Curții de Apel Târgu Mureș a fost aprobat de curând și constă în reabilitarea termică și realizarea de reparații capitale la sediul Tribunalului Harghita și al Judecătoriei Miercurea Ciuc. Clădirea nu a mai fost reabilitată de mai bine de 20 de ani și urmează să se demareze un proiect de renovare cât de curând. 

„Un alt proiect pe care îl demarăm este legat de Tribunalul din Harghita. În clădirea respectivă funcționează Tribunalul Harghita și Judecătoria Miercurea Ciuc. Acolo nu au mai fost făcute lucrări de reparații capitale de peste 20 de ani, astfel că de curând s-a făcut o solicitare la CNI pentru a fi înscrisă și această clădire pentru lucrări de reabilitare termică și reparații capitale. Miercuri, 30 august, am primit confirmarea că a fost inclusă clădirea Tribunalului Harghita și a Judecătoriei Miercurea Ciuc pe lista sinteza sub programul „Alte obiective de interes public sau social din domeniul contrucțiilor”. Această confirmare este, practic, primul pas pe care îl vom face înspre mai bine. Colegii din Harghita au tot sprijinul nostru pentru a demara lucrările de reparații capitale și acolo. Este o clădire monument istoric, veche și impozantă dar care  chiar necesită lucrările pentru care am făcut demersurile necesare și care au fost aprobate cu succes”, a mai explicat judecătorul Ioana Delia Lucaci.

Lorena PINTILIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE