INTERVIU. Mureșeanul Claudiu Negru, de la „Tricolor 11”, la CFR Cluj și FCSB

Fotbalul este ramura sportivă care a adus în atenția opiniei publice un număr foarte mare de tineri talentați care au evoluat de la un sezon, la altul, de la o academie, la alta. Acesta este și cazul lui Claudiu Negru, un tânăr de 23 de ani care a pornit în lumea fotbalului de la un club de juniori local, iar mai apoi a ajuns la echipe renumite, precum CFR Cluj sau FCSB. Cunoscând și interacționând cu diverși fotbaliști de renume la ora actuală în România, acesta s-a perfecționat, ajungând să practice fotbalul la nivel profesionist. Cu prilejul unui interviu acordat cotidianului Zi de Zi, Claudiu ne-a povestit toată experiența sa din lumea fotbalului.

Reporter: Spune-mi mai multe despre experiența ta sportivă, când ai început, unde și cât ai jucat fotbal.

Claudiu Negru: Experiența sportivă am început-o la vârsta de 7 ani la un club de juniorat din Târgu Mureș, un club local, după care am fost avansat în Liga a IV-a la Miercurea Nirajului. De acolo am fost selectat pentru Centrul de Execelență „Tricolor 11” care avea sediul în Târgu Mureș și în Timișoara. Acolo am făcut parte dintr-un lot de 32 de băieți. Eram selectați cei mai buni din țară. După o experiență de doi ani acolo, am plecat la CFR Cluj. Acolo a fost o experiență mai puțin plăcută. După am fost plecat la FCSB și am făcut acolo stagiul de pregătire cu toți, după am venit înapoi în oraș și am oprit perioada profesionistă.

Rep.: De ce a fost o experiență neplăcută la CFR Cluj?

C.N.: La CFR Cluj am avut o experință neplăcută cu directorul clubului de atunci. Nu ne-am înțeles din cauza contractului, iar în momentul în care am fost selectat să merg în perioada de pregătire cu echipa a II-a CFR, nu s-au ocupat absolut deloc de mine. Nu mi-au oferit o cazare, o masă caldă pe zi. Puteam și fără ele, dar măcar implicarea să existe din partea clubul față de mine. A fost dezastruos, în sensul în care nici nu i-am anunțat că plec de la club și am plecat de pe o zi pe alta. Nici nu s-au interesat de mine ce fac, cum sunt, dacă mă mai întorc.

Rep.: Cât timp ai stat la CFR Cluj?

C.N.: La CFR am stat două luni acumulate toate. Două luni în care făceam antrenamente zi de zi, iar după două luni în care faci antrenamente zilnic, să observi că îți lipsește un jucător din lot, sau să nu observi, sau te faci că nu observi, mi se pare puțin josnic la calibrul unei echipe de Liga I.

„Am doar cuvinte de laudă pentru cei de la FCSB”

Rep.: Cum a fost perioada ta la FCSB?

C.N.: A fost o perioadă destul de lungă și grea, dar foarte utilă din punct de vedere sportiv. Acolo am fost prima dată la începutul lui august, undeva prin 2018-2019, nu mai țin minte exact. Am fost un eșalon de 323 de băieți, dintre care în ultimele 6 luni am rămas doar un lot complet de 11 jucători. În fiecare săptămână sau zi, depinde de antrenamentele și jocurile de pregătire, mai pleca câte un băiat, depindea de stagiul lor de pregătire și de nivelul lor. Am doar cuvinte de laudă pentru cei de la FCSB, pentru stagiul tehnic și tot. Am stat o perioadă lungă și destul de frumoasă. A fost cea mai profesionistă perioadă din viața mea.

Rep.: Relativ recent ai fost iarăși la FCSB în probe. Care a fost diferența acum?

C.N.: Prima dată era tot nucleul de jucători, atunci se forma o pepinieră a academiei de juniori cu scopul de a-i promova ulterior în primul eșalon din Liga I sau la nivel internațional. În prima perioadă de pregătire care a fost de trei săptămâni, au fost meciuri de pregătire, ca mai apoi să se tragă linie și să se vadă lotul complet care urma să meargă în perioada de pregătire la București.

Rep.: De ce nu ai mai continuat atunci? Ce s-a întâmplat?

C.N.: La FCSB am rămas doar 11 jucători, dintre care din cei 11 a rămas doar un jucător străin, Salvaggio Marrone, care din ce știu eu, a venit special pentru acest lucru. Acolo a fost puțin dezamăgitor, pentru că dintre atâția jucători să rămână doar unul, a fost puțin bătător la ochi, dar nu aveai ce face. Ai făcut pregătiri acolo, te-ai antrenat cu prima echipă, cu toți jucătorii buni. A fost o experiență.

”Predică” de la Gheorghe Hagi

Rep.: În perioada ta la FCSB, l-ai cunoscut pe Hagi? Ai interacționat cu marii fotbaliști?

C.N.: Da. Cu Ianis Hagi și cu domnul Hagi am o experiență mai amuzantă. Eram la lotul național, la Mogoșoaia, Ianis fiind mai mare decât mine cu doi ani, ei se pregăteau pentru Campionatul European, iar eu eram la Under 15 atunci, el deja era la Under 17. Era o fire foarte firavă, ascultător, un om cumsecade, la locul lui, dar pe teren făcea magie. Am avut o experiență și cu domnul Hagi care era mereu în tribune, prezent la antrenamente, iar Ianis juca pe partea mea. Ianis este un jucător foarte bun, cu experiență și avea un joc de picior foarte bun. Dacă nu am putut să-l opresc prin viteză sau să-i iau mingea, am folosit forța, iar atunci am avut o intrare mai dură și Hagi a strigat din tribună să o lăsăm mai moale, deoarece Ianis se pregătea și pentru campionat. Ne-a spus că suntem colegi și că reprezentăm România. Am luat-o ca o predică, ca venind de la un părinte. Știm bine ce experiență are domnul Hagi în fotbalul românesc și ce reprezintă el.

Rep.: La vârsta de 15 ani, ai apărut într-un reportaj la Sport.ro, ca fiind declarat unul dintre cei mai buni fundași la acea perioadă. Cum s-a întâmplat asta și cum te-ai simțit atunci?

C.N.: Da, așa este. Totul a fost foarte spontan. Venisem din preliminariile pentru calificările europene la care din păcate nu am reușit să ne calificăm. Turneul s-a ținut la Mogoșoaia atunci, eram Under 17. Și chiar după acele meciuri, m-am întors în Mureș și activam atunci la Academia Centrul de Excelență „Tricolor 11”. Conducerea clubului a primit un comunicat oficial prin care eram înștiințat că va avea loc un reportaj video, despre activitatea mea sportivă, dar și despre mine și familia mea.

Rep.: Pe ce considerente sau practici ai fost atunci numit ca fiind unul dintre cei mai buni fundași la vârsta de 15 ani?

C.N.: Considerentele exacte nici eu nu le știu. Nu am avut plăcerea să fiu prezent la ședința aceea în care s-a decis asta. Niște lucruri care mi s-au părut evidente au fost selecțiile constante de la loturile de juniori ale naționalei. La academie eram în prima echipă, am prins și câteva meciuri în care am activat ca și căpitan și probabil m-a ajutat și faptul că știam să vorbesc cu oamenii și să-i motivez. Motivația într-un sport de echipă este cea mai importantă.

Rep.: De ce ai renunțat la fotbal?

C.N.: Am renunțat la fotbal din cauza faptului că după aventura mea la FCSB, venind de la două antrenamente pe zi în Mureș, la o echipă din Liga a IV-a, în ligile inferioare, ajungând la trei antrenamente pe zi, cu un lot incomplet, m-a determinat într-un anumit punct să pun capăt. Am plecat la Cluj la facultate și atunci m-am decis să renunț definitiv.

„Fotbalul a fost prima mea dragoste”

Rep.: Ai urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport la Cluj. Care este țelul tău după ce ai absolvit această facultate?

C.N.: Am absolvit la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj, specializarea Educație Fizică și Sport. Am ales această specializare pentru că aș putea spune ca o metaforă că fotbalul a fost prima mea dragoste. Mi-a plăcut să lucrez mereu cu copiii și mi-am dezvoltat această plăcere în cadrul facultății. De acolo am început să-mi doresc să ajung și cadru didactic de educație fizică și sport. Pe viitor asta aș vrea să fac, să inspir cât mai mulți tineri sportivi, să-și urmărească visul și să facă sport, pentru că asta este o ramură foarte importantă a vieții.

Rep.: Ai lucrat și în Cluj, iar acum în Târgu Mureș ca antrenor în rândul copiilor. Cum te simți în postura de antrenor?

C.N.: În Cluj am antrenat aproape jumătate de an. Se putea prelungi perioada, dar au apărut câteva neînțelegeri între mine și conducerea clubului. Acolo am activat la două cluburi. Am fost la Academia Florești, unde din nou, erau juniori mulți și talentați, era o academie cu potențial. La al doiela club, patronat de aceeași persoană, lucrurile au stat altfel. Nu era aceeași implicare, iar suma pe care o plăteau părinții era mare. Am ales să punem stop colaborării, care după mine nu prea a fost o colaborare. A fost mai mult dorința mea de a acumula experiență, decât dorința clubului de a forma jucători. Aici, în Târgu Mureș, nu antrenez de foarte mult timp. Am două luni de când sunt la FC Vulturii, un club foarte bun, cu antrenori de calitate, cu experiență, iar copiii sunt foarte buni și cuminți. Este greu cu ei, dar e o bucurie pentru mine și pentru tot staff-ul clubului că încep sportul de la o vârstă atât de fragedă, indiferent de ce sport ar fi acesta.

Rep.: Ce vârstă au copiii pe care îi antrenezi aici, la FC Vulturii?

C.N.: Eu mă ocup de grupa 2018, cea mai mică grupă din cadrul clubului. Au 5 ani, iar unii dintre ei nu au împlinit încă 5 ani. Este greu și este nevoie de răbdare. Dar este frumos, mai ales dacă ai fost mult timp în postura de jucător, ai o oarecare mândrie că poți împărtăși experiența ta cu copiii, pentru a nu face aceleași greșeli ca și tine.

Rep.: Ai și planuri de a ajunge la un moment dat profesor de educație fizică și sport?

C.N.: Da, asta se va finaliza sper eu la finalul anului viitor. Cadru didactic, din nou, din plăcerea de a lucra cu copiii. În școli, după cum bine știm, educația fizică și sportul în general nu sunt puse pe o ierarhie foarte înaltă din păcate, pentru că nu se pune așa mare accent pe sport în instituțiile noastre școlare.

A consemnat Diana CĂRBUREAN