Cu dascăli, despre dascăli. INTERVIU cu Florentina Batori, învățător și coordonator al Ansamblului Artistic „Coronița”

Doamna Florentina Batori este profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială Solovăstru, județul Mureș de peste 40 de ani, fiind, în același timp, și coordonatorul Ansamblului ,,Coronița”. Și-a început activitatea didactică în 1981, la vârsta de doar 19 ani. „Astăzi, am în spate o carieră de 43 de ani… Și tot mă simt tânără! Munca cu cei mici te molipsește de energie și te obligă să ții pasul cu ei”, a transmis aceasta.

Reporter: În lumina acestei frumoase profesii, ce înseamnă educația pentru dumneavoastră?
Florentina Batori: Deși totul în jurul nostru promovează reușita în viață fără prea multă educație (mă refer la vedetele din mass-media, la politicieni – care se laudă că au fost elevi mediocri –, la interlopii cu mașini scumpe și lanțuri groase de aur), eu sunt foarte fericită că am o brumă de carte – și asta mă face să fiu respectată –, că băieții mei și-au clădit cariera fără banii părinților, ci doar prin învățătură, că am o mulțime de elevi care și-au realizat un rost cinstit și mulțumitor învățând. Desigur, educația îți dă altă perspectivă asupra vieții și mult mai multe șanse să alegi ce îți place, să te faci ascultat de ceilalți, să nu te lași păcălit și manipulat.
Rep.: Care sunt principiile după care vă ghidați în activitatea dumneavoastră didactică?
F.B.: Aș aminti câteva principii: în primul rând, dragostea pentru această profesie. Dacă iubești copiii, dacă îți place ceea ce faci, dacă iubești oamenii în general și ești o persoană pozitivă, ai mult de câștigat, fiindcă primești înapoi ceea ce ai investit. Având această dragoste, vei reuși să scoți la suprafață talentul sau abilitățile fiecărui copil și să-l ajuți să se descopere. Apoi, este vorba de pregătirea continuă și seriozitate. Am fost mereu un om care a învățat. Și acum citesc, urmăresc documentare, studiez. Mi se par niște impostori dascălii slab pregătiți sau cei neserioși. Din păcate, am mai cunoscut și astfel de oameni, care distrug șansa unor copii de a se îndrepta spre anumite domenii. Apoi, respectul pentru cei din jur: întotdeauna am respectat oamenii, de la cel mai umil, până la cel mai important și, în general, mi s-a răspuns la fel. Respectul față de elevi este foarte important, pentru că acesta îi face să-ți fie apropiați. Empatia pentru problemele altora este și ea foarte importantă. Am fost mereu un om care s-a bucurat sau s-a întristat pentru ceilalți. Dacă pot, ajut. Uneori mai dau și sfaturi. E bine, de la o vârstă, să dai sfaturi mai puține sau doar dacă ți se cer. Mai apoi este și dragostea pentru frumos. Sunt un vărsător născut în aceeași zi cu Brâncuși și iubesc arta. Mi-a plăcut să cânt, să pictez, să dansez. De aceea am încercat să fac cele mai frumoase serbări, să împodobesc clasa cu lucruri făcute de mine, să scriu poezii pentru copii sau pentru cei mai mari, să-mi umplu casa de tablouri, să conduc un ansamblu folcloric.

Rep.: A existat un moment anume în care ați decis că această profesie reprezintă chemarea dumneavoastră sau ați simțit asta dintotdeauna?
F.B.: O să vă povestesc ceva draguț: eram în clasa a treia și învățătoarea mea, Sticlaru Olga – fie-i țărâna ușoară! – a descoperit că am talent la desen. Drept urmare, m-a prezentat fiului ei, profesor, care m-a dus la Toplița, la niște ore. Într-o zi m-a întrebat ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare, iar eu i-am răspuns că vreau să merg la școala profesională, unde „se fac” profesorii. M-am dus la Liceul Pedagogic, la îndemnul unui unchi profesor, ca să fiu împreună cu verișoara mea. Habar nu aveam dacă o să-mi placă, dar, atunci, la liceu, mi-am dat seama că este ceea ce vreau să fac în viață. Nu știu cum m-aș fi descurcat dacă o luam pe alt drum. Cred că mi-ar fi plăcut să fiu și pictor sau arheolog.
Rep.: A fost dificil acest parcurs spre a deveni profesor?
F.B.: Da. Eu am prins perioada în care se făcea carte serios și disciplina era foarte aspră. Uitându-mă în urmă, unele lucruri mi se par exagerate, altele m-au făcut omul care sunt astăzi. Mai greu a fost să îmi găsesc locul potrivit. Deși am terminat doar 18 învățători, în acel an nu erau posturi. Am trecut prin mai multe școli, unde am cunoscut oameni, m-am adaptat la cerințele de acolo și m-am călit. Din 1990 profesez la Solovăstru. Aici m-am împlinit ca om și ca dascăl. Între timp, am făcut Facultatea de Psihologie-Pedagogie ,,Spiru Haret-Brașov”, am participat la nenumărate cursuri, mi-am luat gradele didactice. E o meserie în care dai examene, mereu.
Rep.: Care considerați că ar fi cea mai frumoasă parte a acestei meserii?
F.B.: Viața de profesor e frumoasă în fiecare zi; când vezi că elevii știu lecția, când te joci cu ei, când te îmbrățișează la sfârșitul zilei, când intri în cancelarie și schimbi o glumă cu colegii, când plângem toți, în hohote, la sfârșitul clasei a IV-a, la despărțire, când te opresc foști elevi și îți mulțumesc.
Rep.: Dar cea mai dificilă?
F.B.: Cea mai dificilă parte sunt părinții, care văd problemele altfel decât le vezi tu. Uneori, dintr-o protecție exagerată, unii părinți îi transformă pe dascăli în dușmanii copiilor; ba că le ceri prea mult, ba că nu faci destul, ba că ai ridicat vocea, ba că ți se urcă copiii în cap, de ce le dai teme sau de ce nu le dai. E un lucru mare să fii și pe placul părinților și al copiilor și să îndeplinești toate cerințele. Dar acela e un dascăl bun, cel care reușește să-i împace pe toți.
Rep.: Ce activități ați întreprins alături de elevii dumneavoastră?
F.B.: Ar fi prea lung șirul de activități, dar o să enumăr câteva: concursuri de cultură generală, concursuri de recitare, concursuri de arte plastice, concursuri sportive, serbări, excursii, drumeții, activități de protejare a mediului, carnavaluri, vizionări de spectacole, parteneriate cu alte școli, activități caritabile și așa mai departe.
Rep.: Aveți vreo activitate „de suflet”?
F.B.: Probabil cea mai „de suflet” activitate este cea în care i-am integrat pe copiii din clasa mea, dar și pe alții din clasele mari, în activitatea Ansamblului ,,Coronița”. Am fost cu spectacole de colinde și obiceiuri de iarnă la București, Brașov, Târnăveni, Bistrița, Târgu Mureș, Moisei. Pe mulți copii i-am învățat să joace jocuri populare și i-am pus pe diferite scene sau i-am ajutat să se lanseze în muzica populară.
Rep.: Cum vedeți relația elev-profesor?
F.B.: Trebuie să existe respect reciproc. Copiii trebuie să vadă în mine un model, un adult pe al cărui ajutor să se bazeze, un om care are răspunsuri. Când facem carte, ei trebuie să învețe, iar când ne jucăm, mă „cobor” la mintea lor. Eu trebuie să le cunosc problemele și să îi înțeleg, în așa fel încât sa-și poată deschide sufletul în fața mea. Sunt adepta relațiilor democratice, cu obligații din ambele părți.
Rep.: Cu trecerea anilor ați acumulat experiență în arta formării tinerilor. Care este cheia adaptării fiecărei noi generații?
F.B.: Am avut întotdeauna o relație bună cu tinerii. Preocupările tinerilor s-au schimbat, dar trăirile și sentimentele au rămas aceleași. Cred că știu să-i ascult și am simțul umorului. Cu o glumă potrivită reușești să creezi un cadru plăcut. În rest, învăț și încerc să nu mă „demodez”.
Rep.: Spuneți-mi mai multe despre Ansamblul “Coronița”. Când a fost înființat?
F.B.: Ansamblul a fost înființat în 1981, de către profesoara Silvia Georgică. Ansamblul s-a remarcat prin originalitatea costumelor și a repertoriului. Acesta cuprinde două suite de jocuri, 10 obiceiuri puse în scenă, peste 50 de cântece, colinde și pricesne.
Rep.: Câți dansatori însumează?
F.B.: Au fost perioade și mai bune. Ansamblul este un organism viu, în care vin și pleacă oameni. La un moment dat, eram aproape 30 de membri. Acum suntem cam 20. Pandemia a fost nefastă pentru ansamblu. Mulți din grup s-au împrăștiat: unii au plecat la oraș, alții în străinătate, unii au îmbătrănit. Din păcate, populația satelor scade, iar tinerii preferă alte tipuri de distracții. În definitiv, activitatea la un ansamblu presupune muncă, timp și transpirație.
Rep.: La ce spectacole ați participat împreună cu ansamblul?
F.B.: În țară am fost la foarte multe spectacole. O să vă enumăr doar câteva: „Florile dalbe, flori de măr”, „Nestemate mureșene”, „Jocul din bătrâni”, Festivalul Văii Gurghiului, „Ceteruica dragă mi-i”, „Rădăcinile eternității”, Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă, „Zilele bistrițene”, „Festivalul Vinului” și așa mai departe. Avem un perete uriaș cu diplome. Cele mai importante, însă, sunt participările la festivaluri din străinătate: Italia, Croația, Franța, Bulgaria și Grecia. În 2015 am avut invitat la noi Ansamblul italian ,,Laccio d’Amore”. A fost singura formație străină care a venit la Solovăstru.
Rep.: Cât de dificilă este poziția dumneavoastră de coordonator?
F.B.: Chiar este greu. Trebuie să fii pregătit ca oamenii să aibă încredere în tine. Trebuie să fii bun organizator pentru a asigura buna desfășurare a evenimentelor, trebuie să fii ghid pentru deplasări, scenarist pentru spectacole, să cânți bine și să joci, ca sa-i înveți și pe alții, să fii puțin compozitor și regizor, să ai carismă, să fii diplomat și să știi să-i împaci pe toți. Da, e greu, mai ales când faci totul fără bani, doar din dragoste pentru folclor și pentru oameni.

Alexandra BORDAȘ