Femeie de 58 de ani, găsită fără suflare într-o casă mistuită de flăcări în localitatea Gornești Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 764 Vizualizări

Femeie de 58 de ani, găsită fără suflare într-o casă mistuită de flăcări în localitatea Gornești

În dimineața zilei de luni, 6 noiembrie, polițiștii din localitatea Gornești au fost sesezați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o locuință din comună. La fața locului s-au deplasat mai multe echipe operative MAI, cât și o echipă de pompieri din cadrul ISU Mureș care s-au ocupat de lichidarea flăcărilor.

În interiorul locuinței devastate de foc, pompierii au găsit cadavrul unei femei în vârstă de 58 de ani care locuia în casa afectată de incendiu. Cercetările în cauză au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș în vederea stabilirii cu exactitate a contextului în care a izbucnit încendiul, dar și pentru a stabili care a fost cauza decesului femeii.

În dimineața acestei zile, 6 noiembrie a.c, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Gornești au fost sesizați cu privire la un incendiu care se manifestă la o locuință din localitatea Gornești. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, fiind de asemenea  constituită o echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic, pentru efectuarea activităților specifice de cercetare la fața locului”, au transmis reprezentanții IPJ Mureș.

Cadavrul unei femei, găsit în interiorul casei care a luat foc

De asemenea, în urma lichidării focului ca urmare a intervenției echipajelor din cadrul I.S.U., în respectiva locație a fost găsit cadavrul unei persoane. Din verificările polițiștilor a rezultat faptul că acesta ar aparține unei femei de 58 de ani, cadavrul fiind transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureş, în scopul efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor decesului. În cauză cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș”, au mai declarat aceștia.

 (L.P.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE