Târgul care reunește producătorii mureșeni Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3411 Vizualizări

Târgul care reunește producătorii mureșeni

O nouă ediție a „Târgului Mureșenilor” se desfășoară în această săptămână în Piața Teatrului din Municipiul Târgu Mureș, iar organizatorii promit mureșenilor un cumul de surprize culinare și produse îmbietoare, care de care mai inedite. Eveniemntul a debutat marți, 14 noiembrie și se va încheia duminică, 19 noiembrie, programul derulându-se în intervalul orar 09:00-20:00.

În cadrul acestui târg, mureșenii au prilejul de a intra în contact cu diferiți producători locali, meșteșugari și artizani care au pregătit felurite produse tradiționale pentru a capta privirea trecătorilor. Tot aici se pot găsi felurite bijuterii și produse lucrate manual, produse de îngrijire personală naturale, aranjamente florale și altele.

De asemnea, nici papilele gustative ale mureșenilor nu rămân nesatisfăcute, căci expozanții au pregătit un cumul de bunătățuri gătite cu drag și atenție pentru participanți. Printre acestea amintim celebrul kürtőskalács, cozonaci de casă, pâine proaspătă, standuri cu baklava și alte delicii turcești, băuturi naturale, dar și alte gustări îmbietoare.

Produsele naturale, o prioritate pentru producătorii locali

Din categoria producătorilor locali face parte și standul cu produse survenite din apicultură, aparținând șoților Pașcu. „Ne ocupăm de șapte ani cu apicultura, suntem producători locali, facem și pastoral și avem diferite sortimente de miere: polifloră, tei, rapiță, salcâm de munte și amestecuri pentru imunitate, miere cu cătină, cu fagure și miere cu nucă sau cu semințe. Avem peste 120 de familii de albine pe care le ținem la Chiheru de Jos și de primăvara până vara târziu, spre toamnă, suntem cu ele plecate. Chiar și în Delta Dunării am fost cu ele, în Tulcea, în Drăgășani, mai mult în partea de Sud a țării. Noi avem piață de desfacere, avem trei tonomate de miere în oraș de mai bine de 3 ani. La început lumea a fost sceptică, apoi consumatorii s-au obișnuit și cumpără cu încredere”, a declarat pentru cotidianul Zi de zi, Bianca Pașcu, deținătoarea standului.

Produsele culinare naturale nu se opresc aici, căci vizavi de standul soților Pașcu se află un alt stand fundamentat pe premisa alimentației sănătoase. Este vorba despre standul cu sucuri naturale al lui Lorincz Zsolt. „Am fost în străinătate vreo 10 ani, am adunat o sumă de bani și am început să cumpăr aparate. Astfel am început cu sucuri simple, suc de măr, sfleclă și amestec, după care au venit și restul ideilor de arome, dovleac, struguri, ghimbir, mentă, scorțișoară ș.a.m.d. Când eram în străinătate, mi-am dat seama că mâncarea pe care o consumăm aproape zilnic e cel mai bun business. Am vrut neapărat să încep să produc ceva natural, adică fără conservanți. De asemenea, toate produsele prime sunt din România, nu din alte țări, căci vreau să promovez producătorii locali. Cumpăr de la producători din Mureș, iar dacă nu găsesc, cumpăr din județele vecine, dar întotdeauna din Ardeal.  Din 2019, am realizat că lumea începe să se reorienteze spre alimentele naturale. Avem muguri de brad, de exemplu, care sunt foarte buni pentru virozele respiratorii. La fel, cătina este o sursă foarte importantă de vitamine. Consumatorii încep să se trezească și să promoveze produsele naturale’, a precizat acesta referitor la business-ul lui.

Mădălina ROHAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE