REPORTAJ. Radu Florea, un călător pe valurile vieții, între Mare, Radio și Artă

Apreciatul artist plastic Radu Florea, cunoscut opiniei publice mureșene și datorită activității sale jurnalistice de la Radio Târgu Mureș, și-a schimbat, recent, statutul profesional, de la cel de salariat la cel de pensionar. Povestea vieții lui Radu Florea gravitează între (doar) două locuri de muncă (!) și trei mari pasiuni cultivate de-a lungul anilor cu ambiție nelimitată, un ocean de talent și dragoste infinită: explorarea mărilor din ipostaza ofițerului mecanic de bord, realizarea de emisiuni radiofonice din postura de jurnalist și nu în ultimul rând evoluția continuă, autodidactă, în arte plastice, domeniu din care promite să nu se pensioneze niciodată.

De la ”Papiu”, la Institutul de Marină

Invitat să povestească despre tinerețea sa, Radu Florea a depănat, cu nostalgie și emoție, amintiri din perioada copilăriei și adolescenței legate în special de alegerea carierei sale.

”Tinerețea a fost destul de previzibilă, ca a copiilor din generația mea, cu o copilărie cu cheia atârnată de gât, am făcut 12 clase la ”Papiu”, actualul Colegiu Național ”Alexandru Papiu Ilarian”, la Matematică-Fizică, prelucrător prin așchiere. Deși desenam și coloram de când eram mic tata nu prea m-a încurajat, el fiind de formație tehnică, maistru mecanic în agricultură, nu-i prea plăcea perspectiva vieții de artist, pentru el un artist era un fel de tăietor de frunze la câini, spunea că trebuie o meserie serioasă, cu șaiba în mână, cu cheia și cu ciocanul. Ulterior, în ultimele două clase de liceu tot citind despre mări și țări, Jules Verne și alte lecturi unele obligatorii, altele nu, călători și călătorii, am început să fiu vrăjit de acele lumi, mai ales că trăiam îndărătul ”Cortinei de Fier” și nu aveam acces la experiențe prea multe de ieșit în străinătate. Așa am simțit nevoia să merg la o facultate care să-mi deschidă zările. Într-o zi, am găsit într-o broșură de admitere în învățământul superior Institutul de Marină ”Mircea cel Bătrân”, în Constanța, astăzi Academia Navală ”Mircea cel Bătrân” Constanța”, a rememorat artistul plastic.

Hoinar pe mările lumii

La finalul studiilor de la Constanța, caracterizate printr-un regim spartan, Radu Florea și-a început, în anul 1985, cariera de ofițer mecanic de bord, prilej ideal de a face cunoștință cu ”universalitatea mării”.

”Deși era regim militar, am găsit o secție a Marinei Civile. Acolo m-am dus pe linia ingineriei, la Facultatea de Electromecanică Navală. Am intrat între primii fără prea mare efort, cu colegul meu din clasă Horia Stângu și am terminat șef de promoție, deși nu-mi propusesem neapărat asta. Însă fiind un regim militar închis nu prea aveai de făcut toată ziua decât sport și să înveți. Mai era câte o permisie sâmbăta după-amiază în care ieșeai în Constanța, mâncai o baclava, vedeai un film și te întorceai în cazarmă. Acel regim militar l-am descris în deschiderea unei cărți scrise acum zece ani, într-un capitol intitulat ”Disciplina absurdului”. A fost o școală bună, chiar dacă au existat privațiuni de tot felul, era și perioada cea mai neagă din comunism, între 1981 și 1985. Apoi cu acte în regulă, de ofițer stagiar, inginer – ofițer mecanic de bord, de cart, am fost doi ani stagiar pe o navă foarte bună – mi s-a oferit cadou cum se spune jobul acela, și după stagiatură și examenul de brevet am rămas pe aceeași navă. Toate instalațiile de pe ea erau străine, de calitate. Am activat în sala mașinilor unde totul concură pentru un singur obiectiv: învârtirea elicei. Eu trebuia să am grijă ca atunci când se strica ceva, să repar, indiferent dacă se întâmpla sau nu în cartul meu”, a povestit proaspătul pensionar.

”Acei ani, din 1985 până în primăvara lui 1992, m-au marcat și continuă să mă marcheze și astăzi la modul frumos, prin acea peregrinare pe ape. Atunci o puneam pe seama unor lecturi și a dorinței firești de a veni dintr-un regim închis, totalitar, și a vedea tărâmuri libere, alte tărâmuri și alte culturi și alți oameni. Astăzi îmi dau seama că de fapt sunt căutări proprii fiecărui individ, în măsura în care respectivul e preocupat de așa ceva, căutări ale sensului vieții tale pe lume. Acea universalitate a mării pentru niște ființe terestre îți cerea o adaptare suplimentară, de a trăi pe apă, zi și noapte, săptămâni, luni și apoi ani”, a adăugat ofițerul mureșean.

Demisie din Marină

După circa șapte ani în care a călătorit în diverse zone ale lumii, de la Marea Nordului și Marea Mediterană la Golful Persic și Marea Roșie, de la Oceanul Atlantic Nordic în Senegal până la Oceanul Indian în India, Radu Florea și-a dat demisia, în anul 1992, după o experiență dramatică trăită în largul Mării Roșii.

”Am avut un voiaj lung, de nouă luni. Am venit acasă cu nervii la pământ și dezamăgit de unii oameni din echipaj, una spuneau în largul Mării Roșii până în Qatarul de azi, în Golful Persic, unde am făcut foamete vreo 40 de zile, și alta au spus acasă. Mi s-a părut dezumanizant. Am ajuns la conflict cu conducerea navei pentru că nu ne ajungea hrana, ultima alimentare cu hrană o făcusem la Port Said și după vreo zece zile am rămas fără mâncare. Eram 26 pe navă, din care jumătate în sala mașinilor. După acel voiaj greu, cu scandaluri, certuri, amenințări, cu întâlnire la sosirea acasă cu sindicatele și conducerea Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime am avut primul contact cu fățărnicia umană, după care am zis că eu nu mai navighez pe o navă pe care se vorbește românește. M-au dezamăgit românii mei. Vroiam seriozitate… Mi-am dat demisia în decembrie 1992 și am venit acasă”, și-a amintit ofițerul mureșean.

Întâlnirea cu Radio Târgu Mureș

În primăvara anului viitor, 1993, Radu Florea s-a reîntâlnit cu o fostă colegă de liceu, jurnalista Dana Ardelean, care i-a propus să încerce un loc de muncă nou, la Radio Târgu Mureș.

”I-am zis ce să fac eu la radio, pentru că nu citesc ziare, nu mă uit la televizor, eram un soi de Pittiș (Florian Pittiș – n.a.) de cartier, în Cornișa, unde duceam boxele Unitra și amplitunerul și pick-up-ul și făceam audiții cu muzica pe care o aduceam de afară, la căminul de studenți. Așa m-a găsit, în mecenatul acela, cu muzica la care aveam acces în anii 80, începtul anilor 90, și umplerea timpului liber. Am avut această pasiune, muzica, lectura, desenatul, m-au însoțit toată viața. Acste pasiuni s-au potrivit pe acel profil, astfel încât am dat examenul și am fost primit la Redacția Tineret – Cultură. Actualitățile nu mă pasionau atunci. Am început munca în 1 iunie 1993, și am continuat până acum două luni. 30 de ani și vreo patru luni”, a povestit Radu Florea.

Bursă la BBC World Service

Parcursul profesional al omului de radio și-a îmbogățit consistența atât datorită valorii echipei din care făcea parte, cât și ambiției de a se autoperfecționa într-o meserie pe cât de simplă la prima vedere, pe atât de solicitantă în realitate. Astfel, Radu Florea a câștigat și o bursă de o lună la BBC World Service, în Londra, experiență care i-a marcat în mod pozitiv evoluția profesională.

”Am venit cu o altă imagine, din interior, despre munca de Actualități. Și aceea putea să fie creativă. Pe mine mă obseda creativitatea peste tot. La Tineret – Cultură ea era incipientă, la emisiunile de tineret orchestrate și gândite de redactorul șef de atunci Valentin Marica, noi eram pe lângă el, pe teren, la licee, în zonele de tineret. Făceam o emisiune pe săptămână, de trei ore. ”Pe undele tinereții”. Amintiri foarte frumoase. Perioada romantică a radioului. După 1996 am rămas cu emisiunea ”Top tineret”, muzicală, cu Septimiu Cioloboc, și m-am transferat la Camera știrilor pentru că începuse să apară și la noi știrile în direct. Până atunci, totul era înregistrat, preluat de la București. Împreună cu Mirela Moldovan, Virgil Natea și Ion Gherasim Suciu am făcut primele știri în direct la Radio Târgu Mureș. Experiența de la BBC m-a făcut să rămân la Știri și de acolo am trecut la emisiuni și jurnale de actualități, cu emisiuni mari cum a fost ”Matinalul” și ”Sens unic”, își amintește omul de radio mureșean.

Autodidact în arte plastice

Alături de colindarea mărilor și activitatea de la radio, triunghiul pasiunilor lui Radu Florea este întregit de arte plastice, mai exact de desen și pictură.

”De copil îmi plăcea să desenez, însă fiind pe mare nu am putut urma studii în domeniul artelor plastice. Eram demoralizat și de faptul că tata nu îmi gira cu încredere această latură și atunci tot ce am făcut în viață ca inginer, ofițer mecanic, a căzut în planul doi. Dar la hobbyuri era tot timpul această parte, cu desenatul, coloratul, pictura. Încet-încet, autodidact, am început să mă iau în serios urmând întâi sfaturile unui verișor de-al meu, Nicolae Tunaru, Dumnezeul să-l odihnească, care mă încuraja când veneam de pe mare și îi arătam desenele mele. El era la Asociația Artiștilor Plastici, așa zișii amatori, deoarece te puteai înscrie și dacă nu aveai Facultatea de Arte. Învățai în tabere ABC-ul picturii, al desenului, al compoziției. Și între două voiaje mai nimeream într-o astfel de tabără. Mai lucram și pe vapor, când era nava la chei sau în lunile de vară când nu era balansul evident”, a povestit Radu Florea, care în voiajele petrecute pe mare își umplea timpul liber realizând desene cu care își orna cabina.

”În cabină, când nu eram de cart, desenam. Acolo am învățat pas cu pas să studiez corpul uman, apoi am avut acces la niște atlase de anatomie artistică scrise de Ghițescu, care erau baza predării și în universitățile de artă din România. Încet-încet, autodidact, am crescut. Am participat la multe tabere de pictură, apoi am îndrăznit prin 1999 să am prima expoziție personală”, a rememorat Radu Florea, care din anul 2017 este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici.

Un nou proiect artistic, la orizont

Întrebat ce planuri de viitor are odată cu momentul pensionării, când timpul alocat pentru persoana proprie a devenit brusc mult mai consistent, Radu Florea a mărturisit că își dorește să revină în spațiul public cu un proiect artistic: ”Am un proiect la care lucrez, cel cu marea. ”Maritime” am intitulat eu o rescriere și o rezugrăvire a acelor experiențe profunde pe care le-am avut trăind pe ape și muncind pe ape și studiind ore în șir tot ce însemna apa ca fluiditate, apa ca partener de viață, marea, oceanele, trăirile mele în paralel, studiindu-mă pe mine în raport cu traiul în această viață de marinar, de om al mărilor, și ajungând poate la o înțelepciune a vârstei de 60 de ani, la o decantare firească în urma CNP-ului cum spunem noi, am simțit nevoia să redefinesc unele trăiri, tot cu instrumentele picturii abstracte, și să redau prin culori aceste stări pe care le-am trait atunci, în paralel cu încercarea de a rescriu notele mele de călătorie.”

Masterand la 61 de ani?

Radu Florea are și alte surprize frumoase în pregătire, una dintre acestea fiind o posibilă consolidare a studiilor, cu un masterat: ”Cochetez cu ideea unui masterat în domeniul Istoriei Artelor. Ține de ceea ce oricum fac, studiez eseuri de artă, critică, sunt atent la evenimentele din zona artelor contemporane de la noi și din lume și simt că mă duc într-acolo cu lecturile cotidiene. Oricum studiez acasă. Hai să vedem dacă voi reuși să zicem într-un an, după ce mă liniștesc cu acest nou ritm și paradigmă a vieții, să tatonez un pic această perspectivă…”

Alex TOTH