Se redeschide Muzeul de Științele Naturii la Târgu Mureș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 459 Vizualizări

Se redeschide Muzeul de Științele Naturii la Târgu Mureș

Secția de Științele Naturii a Muzeului Județean Mureș se redeschide publicului larg pe data de 14 decembrie 2023.

Clădirea în care funcționează Muzeul de Ştiinţele Naturii a fost construită între anii 1890-1893, după planurile arhitectului budapestan Kiss István, iar lucrările de construcție au fost coordinate de localnicii Sófalvi József şi Soós Pál, festivitățile de inaugurare a muzeului având loc în 27 iunie 1893.

La această construcție în stil neoclasicist se remarcă frontonul triunghiular decorat cu sculpturi şi cele două nişe laterale ce adăpostesc câte o statuie ce reprezintă industria şi agricultura. Muzeul de Ştiinţele Naturii din Tîrgu-Mureş deţine valoroase colecţii de paleontologie, mineralogie, plante inferioare şi superioare, nevertebrate, păsări, ouă, mamifere, schelete, trofee, totalizând peste 62.000 piese.

Reabilitarea muzeului mureșean, o clădire monument istoric, cu sprijinul fondurilor europene nerambursabile alocate prin POR 2014-2020 include, printre altele, restaurarea sculpturilor și a elementelor decorative, precum și reamenajarea sălilor de expunere, inclusiv achiziționarea dotărilor pentru expunerea și protecția patrimoniului cultural mobil. Conform acestui proiect au fost dezafectate adăugirile insalubre și subpantele create pentru spații de depozitare, iar încăperile au fost recompartimentate pentru crearea unor grupuri sanitare noi, adecvate. În partea din spate a clădirii a fost înființată o centrală termică nouă și s-a realizat un spațiu tip seră pentru expunerea în cadru natural. În plus, în exterior vor avea loc amenajări peisagistice, cuprinzând o grădină senzorială în aer liber și o grădină terapeutică, cu plante aromatice și terasă neacoperită.

(L.P.)

Sursa foto: Facebook – Muxeul de Științele Naturii din Târgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE