Filtre de Poliție pe mai multe drumuri din județul Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 438 Vizualizări

Filtre de Poliție pe mai multe drumuri din județul Mureș

În Ajunul Crăciunului cele aproximativ 150 de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au derulat activități specifice, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru menținerea unui grad optim de siguranță în rândul cetățenilor.

”În această perioadă polițiștii au intervenit la 66 de evenimente sesizate prin Sistemul Național Unic al Apelurilor de Urgență 112, iar în cadrul acțiunilor specifice au fost constituite 13 filtre de poliție și au fost verificate 188 de autovehicule. Pentru neregulile constatate în data de 24 decembrie 2023, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.980 de lei, opt dintre acestea în conformitate cu Legea 61/1991 republicată pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 15 pentru abateri la regimul rutier, iar restul în acord cu alte acte normative. Pe lângă contravențiile aplicate pe linie rutieră, ca măsură complementară, polițiștii au reținut patru permise de conducere, fiind, de asemenea, retrase două certificate de înmatriculare. În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente deosebite, de o gravitate ridicată, care să tulbure liniștea și siguranța comunității”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE