Investiție în Educație, la Boiu (Albești) Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 137 Vizualizări

Investiție în Educație, la Boiu (Albești)

Consilierii locali ai comunei Albești au aprobat, într-o ședință extraordinară de lucru care s-a desfășurat în data de 12 decembrie 2023, cu unanimitate de voturi, 12, valoarea totală a proiectului ”Modernizare, extindere și dotare Școala Gimnazială localitatea Boiu, comuna Albești, județul Mureș – structura clasele I-VIII”, în cuantum de 5.763.776 de lei, inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă de 5.093.494 de lei, din care contribuția proprie de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 101.869 de lei și valoarea totală neeligibilă de 670.281 de lei.

Totodată, aleșii locali din comuna Albești au mai aprobat implementarea aceluiași proiect în etapa a II-a în cadrul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027 cu menținerea indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor așa cum sunt acestea prevăzute în Cererea de finanțare și Contractul de Finanțare nr. 6743/19 martie 2021, în scopul realizării lor integrale, până la termenul final de implementare din cadrul celei de-a doua etape, respectiv 31 decembrie 2024, în contextul încadrării ca proiect etapizat.

”Se aprobă toate cheltuielile care vor rezulta în etapa a II-a în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021-2027, pentru finalizarea implementării proiectului „Modernizare, extindere și dotare Școala Gimnazială localitatea Boiu, comuna Albești, județul Mureș – structura clasele I-VIII”, cod SMIS 124609. Se aprobă finalizarea implementării proiectului „Modernizare, extindere și dotare Școala Gimnazială localitatea Boiu, comuna Albești, județul Mureș – structura clasele I-VIII”, cod SMIS 124609, până la data de 31 decembrie 2024”, se mai menționează în aceeași hotărâre.

Conform informațiilor furnizate de către Nicolae Șovrea, primarul comunei Albești, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a emis, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, Instrucțiunea nr. 207 din 31 octombrie 2023 privind etapizarea contractelor de finanțare pentru perioada 2021-2027 și obligațiile beneficiarilor care solicită acest lucru.

”În vederea continuării implementării proiectelor finanțate din fonduri europene este necesară Hotărârea Consiliului Local de aprobare a finalizării proiectului și a cheltuielilor legate de acesta în etapa a II-a în cadrul Programului ”Regiunea Centru” 2021-2027, cu menținerea indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor așa cum sunt prevăzute în Cererea de finanțare și Contractul de finanțare nr. 6743 din 19 martie 2021”, a precizat Nicolae Șovrea.

(Redacția / Foto: https://depositphotos.com/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE