Mureș: Precizări cu privire la eliberarea antibioticelor în farmacii Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 358 Vizualizări

Mureș: Precizări cu privire la eliberarea antibioticelor în farmacii

Conducerea Colegiului Farmaciștilor Mureș a remis luni, 22 ianuarie, un comunicat de presă întocmit de către farm. sp. Nicoleta Logigan, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, intitulat ”Colegiul Farmaciștilor Mureș transmite tuturor locuitorilor judetului Mureș câteva precizări cu privire la eliberarea antibioticelor în farmacii”, pe care îl redăm, integral, în rândurile de mai jos.

”1. Farmacia este definită prin lege ca fiind o unitate farmaceutică, în care personal cu calificare superioară farmaceutică, farmaciștii, eliberează medicamente pe prescripții medicale,adică rețete cu și fără contribuție personală decontate de casele de asigurări sau de către pacienți.

2. Antibioticele sunt medicamente care s-au eliberat și se eliberează în continuare pe prescripții medicale adica REȚETE prescrise de medic.

3. REȚETA trebuie să cuprindă date de identificare ale unității prescriptoare și ale medicului prescriptor, datele pacientului, diagnosticul, tratamentul și trebuie scrisă în format letric, pe suport hârtie, (NU POZă PE TELEFON). REȚETA este unică, nu se fac copii și trebuie să rămână în Farmacie.

4. Eliberarea în regim de urgența oferă posibilitatea (deci nu obligă) farmacistului ca în cazul în care există o situație de urgență să poată elibera pentru 72 ore tratamentul necesar.

Farmacistul stabilește dacă este o situație de urgență, în baza cunoștințelor pe care le deține, a competențelor oferite de calitatea de licențiat în Farmacie și a anamnezei pe care o face, NU PACIENTUL sau APARȚINĂTORUL acestuia!

5. Noutatea adusă de noile prevederi constă în faptul că farmaciștii vor raporta aceste prescripții medicale cu antibiotic.

6. Farmaciștii sunt profesioniștii în domeniul medicamentului, absolvenți ai Facultătilor de Farmacie, specializați prin programe și cursuri specifice tot în cadrul Facultăților de Farmacie și care se perfecționează prin Educație Farmaceutică Continuă permanent!

Aveți încredere în farmaciști, în profesioniștii din domeniul medico-farmaceutic și evitați sfaturile ”Doctorului Google” sau ale celor care nu au pregătire specifică în domeniu!”.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE