Încercare. 71 de posturi noi la Transport Local Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2407 Vizualizări

Încercare. 71 de posturi noi la Transport Local

Consiliul Local Târgu Mureș a adoptat o hotărâre prin care îl mandatează pe Tatár Béla, Directorul General al S.C. Transport Local S.A., „să înainteze Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prezenta hotărâre și Memoriul justificativ în vederea inițierii de către minister a memorandumului de aplicare parțială de către operatorul economic a prevederilor Legii nr. 296/2023 cu privire la desființarea posturilor vacante la data intrării în vigoare a legii.”

Multe autobuze, puțini șoferi

Momentan, compania se află în imposibilitatea de a face angajări. „Normele mai sus amintite impactează în mod negativ operatorul de transport public local de călători, S.C. Transport Local S.A., în condițiile în care numărul șoferilor de autobuze de care dispune societatea este de 162, față de numărul minim de 210 șoferi necesar pentru desfășurarea optimă a activității. În condițiile în care, în luna noiembrie 2023, s-au predat către operator 21 de autobuze BMC ProCity diesel și 15 autobuze BMC Graton electrice, urmând ca în cursul anului curent să mai fie predate 38 de autobuze Mercedes hibride, luând în considerare totodată și cele 72 de autobuze primite anterior acestora, ar rezulta un număr total de 146 de autobuze, din care o mare parte nu vor dispune de personal calificat pentru a le exploata”, se arată în referatul de aprobare al Proiectului de Hotărâre de Consiliu Local. 

În Hotărârea de Consiliu Local, adoptată în 30 ianuarie, se menționează „suplimentarea structurii organizatorice a operatorului economic cu un număr de 71 posturi, după cum urmează: a) 45 de posturi de șofer de autobuz; b) 20 de posturi la compartimentul comercial, marketing și vânzări; c) 3 posturi la atelierul de reparații auto electrice; d) 3 posturi la atelierul de reparații mecanice.” În timp ce în Referatul de aprobare se susține că suplimentarea posturilor nu ar afecta bugetul local: „subvenția planificată pentru anul 2024, prevăzută în Anexa nr. 17 la Contractul de delegare a gestiunii nr. 75072/2019, este de 56.718.402 lei; prin urmare, majorarea cheltuielilor salariale nu va afecta bugetul local, întrucât Transport Local S.A. se va încadra în suma planificată.”

Unu, doi, trei – zero

Proiectul de HCL a fost votat, fără articolul 2, un articol buclucaș care a iscat o serie de discuți care au depășit ușor limita penibilului. Articolul prevedea desemnarea unui reprezentant al CL Târgu Mureș „în Adunarea Generală a Acționarilor a S.C. Transport Local S.A., de a vota „pentru” în sensul celor aprobate prin prezenta hotărâre.”

În primă fază, au fost doi nominalizați: Claudiu Maior (Pro România) și Portik Vilmos (UDMR). Sergiu Papuc (PSD) a spus că în acest caz trebuie făcute buletine de vot. Kiss Zoltán (PMP) a propus să rămână ambii consilieri nominalizați, în condițiile în care Claudiu Maior a spus răspicat să nu se retrage. Apoi, s-a discutat despre faptul că ar trebuie să fie un număr impar în AGA. Kelemen Attila (UDMR), președintele de ședință, le-a solicitat colegilor consilieri locali să propună 3 reprezentanți.

Pápai László (POL) a intervenit: „AGA nu e formată din cei 23 de consilieri locali? Atunci ce delegăm? Noi suntem acționari unici.” Sergiu Papuc (PSD) a fost de acord și a subliniat că deja toți consilierii locali fac parte din AGA Transport Local. Kelemen Attila: „Chiar suntem penibili acuma. (…) Trebuie să votăm, procedural, pauză.”

Până la urmă, s-a luat o pauză, și, apoi, s-a renunțat la nominalizări.

Valentin COVACIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE