Leonard Azamfirei, prima zi de ”RESTART – IQ” la conducerea UMFST ”George Emil Palade” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1624 Vizualizări

Leonard Azamfirei, prima zi de ”RESTART – IQ” la conducerea UMFST ”George Emil Palade”

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș din perioada 2012-2024, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a obținut un nou mandat la conducerea principalei universități din județul Mureș, pentru perioada 2024-2029.

Plan ambițios, aprobat în unanimitate

Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a fost singurul candidat la concursul de selecție și recrutare al rectorului UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, iar prezentarea Planului de Management intitulat ”RESTART – IQ” a avut loc miercuri, 31 ianuarie, în fața Comisiei de selecție și recrutare a Rectorului UMFST, care s-a pronunțat cu unanimitate de voturi ”pentru”, respectiv cu 12 voturi.

”A fost un concurs care a durat aproape 3 ore, cu numeroase întrebări privitoare la managementul universitar, cu o evaluare făcută de persoane care cunosc cel mai bine sistemul și cărora nu poți să le spui planuri lipsite de realism sau de consistență. Cele trei direcții majore de dezvoltare, antreprenoriatul universitar, internationalizarea și creșterea calității în întreaga activitate academică, vor reprezenta reperele de dezvoltare viitoare ale universității. Planul managerial propus, ”RESTART – IQ”, va sta la baza noii strategii de dezvoltare a universității pe următorii 5 ani, și deși este extrem de ambițios, împreună cu toți colegii din viitoarea administrație, cu celelate cadre didactice și cu studenții, voi căuta să îl punem în practică, punct cu punct. Încep 5 ani care vor da o dimensiune nouă, modernă, nu doar universității, ci și orașului, iar prezența universității peste hotare va fi una extrem de consistentă. Și, ca de fiecare dată, E pluribus unum!”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, fostul și viitorul rector al UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

CV impresionant

Potrivit CV-ului publicat în secțiunea dedicată Concursului de pe pagina web a UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, www.umfst.ro, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei are vârsta de 56 de ani și deține următoarele titluri profesionale: Doctor-Medic la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș (1986-1992), Doctor în Medicină la UMF Târgu Mureș (1992-1995) și Licențiat în științe juridice și administrative la Universitatea ”Spiru Haret”, Facultatea de Drept și Administrație Publică București (2004-2007).

De-a lungul anilor, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a avut următoarea evoluție profesională: medic intern la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (1992-1994), asistent cercetare anestezie terapie intensivă la Centrul de Cercetări Medicale Târgu Mureș (1994-1998), medic rezident anestezie terapie intensivă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (1998-2003), medic specialist/ primar anestezie terapie intensivă la Spitalul Clinic Județean de Urgență, Clinica ATI Târgu Mureș (2003-prezent), șef de lucrări la UMF Târgu Mureș (2005-2007), conferențiar universitar la UMF Târgu Mureș (2007-2009), conducător de doctorat la UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș (2010-prezent), profesor universitar la UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș (2009-prezent), prodecan la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Târgu Mureș (2008-2010), decan la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Târgu Mureș (2010-2012) și rector la UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș (2012-prezent).

Totodată, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei deține un portofoliu de funcții importante pe plan profesional-academic, din care amintim: membru titular al Academiei de Științe Medicale, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor, membru în Senatul Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă, președinte al Societății Române de Simulare aplicată în Medicină, președinte al Fundației Române de Anestezie și Terapie Intensivă, șef disciplină Anestezie-Terapie Intensivă la UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, Editor șef la ”The Journal of Critical Care Medicine” și în prezent senator în Parlamentul României.

În ceea ce privește distincțiile deținute de către prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, amintim: Doctor Honoris Causa al Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău, Republica Moldova, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină din Tbilisi, Georgia, Profesor Invitado – Ministerul Educației Superioare din Cuba, Emblema de Onoare a Medicinei Militare – Ministerul Apărării Naționale, Fibula de la Suseni – Instituția Prefectului – Județul Mureș și Crucea Șaguniană pentru Mireni – Mitropolia Ardealului.

Somități din domeniul academic, în Comisia de selecție și recrutare

Conform paginii web a UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, www.umfst.ro, Comisia de selecție și recrutare a Rectorului Universității a fost alcătuită din:

Membri titulari:

– Prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu – rector, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și președinte al Consiliului Național al Rectorilor;

– Prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București, secretar de stat la Ministerul Educației;

– Prof. univ. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan – rector, Universitatea Transilvania din Brașov;

– Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea – rector, Universitatea de Vest din Timișoara;

– Prof. univ. dr. Mihnea Cosmin Costoiu – rector, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica din București;

– Prof. univ. dr. hab. șt. med. Emil Ceban – rector, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău (Republica Moldova);

– Prof. univ. dr. Horațiu Suciu – președintele Senatului UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

– Prof. univ. dr. Angela Borda – fost prorector, UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

– Prof. univ. dr. Monica Tarcea – fost decan, UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

– Prof. dr. Szabó Zsuzsánna Katalin – fost decan, prodecan, UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

– Prof. univ. dr. Tudor Sorin Pop – fost decan, UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

– Cristina Ioana Hidoș – studentă la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, fost președinte al Ligii Studenților din Târgu Mureș.

Membri supleanți:

– Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu – rector, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași;

– Prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu – rector, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca;

– Prof. univ. dr. Gabriel Gurman – fost prodecan, Ben Gurion University of the Negev din Beer Sheva (Israel);

– Prof. univ. dr. Mircea Suciu – fost decan, UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

– Prof. univ. dr. Mariana Păcurar – fost decan, UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș;

– Czink Gergó – student la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, președintele Asociației Studenților Maghiari din Târgu Mureș.

Observator din partea Sindicatului:

– Conf. univ. dr. Arina Modrea.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE