Sute de cutii cu detergent contrafăcut, găsite într-un depozit din județul Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 11273 Vizualizări

Sute de cutii cu detergent contrafăcut, găsite într-un depozit din județul Mureș

Zeci de percheziții domiciliare au fost efectuate în concomitent pe teritoriul României și al Ungariei în cadrul unei anchete care vizează probarea unei activități infracționale care constă în achiziționarea de produse contrafăcute din zona Budapesta (detergenți) urmată de introducerea și vânzarea acestora către diferiți cumpărători din mai multe județe ale României, printre care și județul Mureș.

Astfel, au fost descoperite un depozit clandestin pentru contrafacerea de detergent sub formă lichidă, urmată de aplicarea de etichete purtând mărci protejate, dar și o instalație de îmbuteliere, etichetare și ambalare, și detergenți în valoare de peste 850.000 de lei, potrivit Agerpres.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, „în cursul lunii octombrie 2023, în temeiul art. 13 din Convenţia cu privire la asistenţă judiciară reciprocă între statele membre ale U.E. din 29.05.2000, între autorităţile judiciare române (prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia) şi cele maghiare (prin Biroul Procurorului General al Ungariei), cu intermedierea Eurojust, a fost încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu scopul documentării şi probării unei activităţi infracţionale constând în achiziţionarea din Ungaria, zona Budapesta, de produse contrafăcute, în special detergenţi din diferite mărci premium, urmată de introducerea în România şi vânzarea acestora către diferiţi cumpărători de pe raza mai multor judeţe”.

Sursa citată a mai precizat, printr-un comunicat, că în baza schimbului reciproc de informații, marți, 20 februarie, au fost efectuate un număr total de 41 de percheziții domiciliare, atât în România, cât și în Ungaria.

Aproape 10.000 de litri de detergent contrafăcut, depozitați în județul Mureș

În ceea ce priveşte acţiunile realizate în România, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a fost descoperit pe raza judeţului Mureş un depozit clandestin, folosit pentru contrafacerea unor mărci de detergenţi din gama premium, prin îmbutelierea de detergent sub formă lichidă, urmată de aplicarea, fără drept, de etichete purtând mărci protejate.

În urma punerii în executare a mandatelor de percheziţie domiciliară a fost descoperită o instalaţie de îmbuteliere, etichetare şi ambalare detergenţi lichizi, etichete neaplicate purtând mărci înregistrate, bidoane goale, dar şi următoarele cantităţi de detergenţi în diferite forme, după cum urmează: 9.370 litri detergent lichid îmbuteliat în bidoane de 5 litri, purtând însemnele unor mărci de detergent din gama premium, cu privire la care există o suspiciune că ar fi contrafăcut; 98.782 litri detergent lichid în formă brută, depozitat în containere de 1.000 litri. Valoarea de piaţă a bunurilor mai sus menţionate este de aproximativ 856.000 lei”, se precizează în comunicat.

Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate sumele de 51.525 de lei şi 1.000 de euro, provenite din comercializarea produselor contrafăcute. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un suspect, raportat la comiterea infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar.

(L.P.)

Sursa foto: Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE