Premierul Ciolacu, la Târgu Mureș: ”Nu va exista niciun Ținut Secuiesc, niciodată în România!” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1168 Vizualizări

Premierul Ciolacu, la Târgu Mureș: ”Nu va exista niciun Ținut Secuiesc, niciodată în România!”

Președintele Partidului Social Democrat, premierul României Ion-Marcel Ciolacu, a afirmat vineri, 23 februarie, la Târgu Mureș, cu prilejul Conferinței de Alegeri a PSD Mureș, că ”nu va exista niciun Ținut Secuiesc, niciodată în România.”

Unirea” împotriva altor etnii, nerecomandată

În discursul său, susținut în Sala Mare a Palatului Culturii, Ion-Marcel Ciolacu a făcut apel la conviețuire etnică armonioasă între etnii, fiind de părere că politicienii care îndeamnă alegătorii ”să se unească” împotriva unor candidați ai altor etnii nu fac decât să învrăjbească românii.

”Eu nu fac parte din politicienii care vin și învrăjbesc românii cu românii de alte etnii și pe urmă pleacă bine-mersi la București, unde pe ei nu îi deranjează ce se întâmplă în comunitățile dumneavoastră și de fapt nu construim nimic și pentru o perioadă limitată de timp obținem, dar nu semnificativ sau determinant, un număr mai mare de voturi. Poate este o soluție ca toate partidele românești să se unească împotriva cui? A unor români, dar de etnie maghiară. Așa o să ne unim și împotriva românilor lipoveni, la Tulcea. Așa o să ne unim împotriva românilor de etnie germană, la Sibiu. Nu știu care e soluția cea mai bună. Cu certitudine, dumneavoastră trebuie să știți care este soluția cea mai bună și după cum spunea și Sorin (Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și infrastructurii – n.a.), dumneavoastră luați decizia. Vreau ca după aproape 30 de ani de la Revoluție să trăiesc într-o Românie normală. Eu cred că împreună putem construi”, a fost mesajul transmis de premierul României.

”Trebuie să vă uniți nu împotriva unor români de altă etnie. Trebuie să vă uniți să aduceți un gospodar mai bun la Primărie la Consiliul Județean, pentru soluții mai bune, pentru că anumite județe sunt totuși mai întârziate și nu au fost atât de multe investiții, dar la dumneavoastră sunt acum în derulare 2,6 miliarde. O sumă consistentă”, a adăugat liderul PSD.

”Nu va vinde nimeni niciun Ardeal”

În cadrul aceluaiși discurs, Ion-Marcel Ciolacu a fost ferm în privința recunoașterii oficiale a Ținutului Secuiesc, afirmând că respectivul ținut ”nu va exista niciodată în România.”

”Sunt tinerii din spatele nostru. Sunt copiii dumneavoastră. Copiii noștri. Au la școală prieteni români de etnie maghiară. Ei în viitor s-ar putea să se căsătorească. O fată de-a dumneavoastră cu un băiat român, de etnie maghiară. Sunt ferm convins că și în sală există astfel de cazuri. Vrem să ne întoarcem în trecut și să începem iarăși cu un discurs șovin? Asta nu înseamnă că trebuie să uităm Istoria. Categoric. Oameni buni, nu va exista niciun Ținut Secuiesc, niciodată în România! Nu va vinde nimeni niciun Ardeal. Nu se va schimba nicio frontieră. De ce? Pentru că suntem în Uniunea Europeană și în NATO. Vom fi cu drepturi depline la sfârșitul anului și în Spațiul Schengen terestru, iar în 2026 vom fi și noi în OCDE, în 2025 nu vom mai avea nici vize să mergem în Statele Unite, acesta este adevărul și drumul României”, a punctat Ion-Marcel Ciolacu.

Text: Alex TOTH

Foto: Valentin COVACIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE