Tu ți-ai ales baba? Care este legenda Babelor din luna martie Recomandări zi de zi
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 283 Vizualizări

Tu ți-ai ales baba? Care este legenda Babelor din luna martie

Încă din copilărie știam că în primele zile ale lunii martie trebuie să îmi aleg baba și o făceam cu o doză mare de emoții, pentru că potrivit tradiției, așa cum e ziua aleasă, așa îmi merge tot anul. Mai știam și că în acest interval se sărbătoresc ziele Babei Dochia, cea care își leapădă cele 9 cojoace în fiecare zi. Iar bunica îmi spunea că între 1 și 9 martie să mă îmbrac bine, chiar dacă afară este soare și pare mai cald, pentru că nu se știe cum se poate suci vremea. Tu ți-ai ales baba?
Zilele babei corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte. Acest este urcuş dedicat morţii şi renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic, în preajma echinocţiului de primăvară. Astfel, la români, simbolul mărţişorului este corelat şi cu Baba Dochia. După unele tradiţii, firul Mărţişorului fiind tors de aceasta în timp ce urca cu oile la munte, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

Care este legenda Babelor din luna martie
Una dintre legendele despre Baba Dochia vorbește despre o femeie în vârstă care avea o noră cu care se purta foarte urât. Odată, pe 1 martie, baba i-a dat fetei o lână neagră și i-a zis să o spele până o să devină albă. Astfel, fata mâhnită de ce i-a zis soacra, s-a dus plângând la râu și a început să spele lâna. Însă eforturile ei erau în zadar. La un moment dat, fetei i s-a arătat un înger care i-a dat o floare albă cu care i-a zis să spele lâna pentru a-i schimba culoarea. Tânăra a făcut așa cum i-a zis și blana s-a albit pe loc.
După ce a spălat blana, fata a luat floarea cu ea și s-a întors acasă. Când a văzut-o cu floarea în mână, Baba Dochia a înțeles că a venit primăvara și a decis să plece cu oile la munte. Astfel, și-a pus nouă cojoace și a urcat cu oile pe munte. Însă, cum, în primele zile din martie vremea era schimbătoare, ba ploua, ba era soare, baba a început să se dezbrace de cojoace, unul câte unul. După ce și-a dat jos și cel de-al 9-lea cojoc, a venit o zi friguroasă și Baba Dochia a înghețat de frig. Drept pedeapsă pentru comportamentul pe care l-a avut față de nora sa, Dumnezeu a transformat-o în stâncă.
În folclorul românesc se spune că legenda Babei Dochia este legată de Babele din munții Bucegi, cele din Ceahlău și din Buzău.
Legat de alegerea unei babe, circulă în popor două variante. Unii aleg pur și simplu o zi la întâmplare, alții optează în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba conform cu ziua respcectivă. Dacă data naşterii este formată din două cifre, alegerea babei se face astfel: dacă cineva este născut pe 28 mai, baba se calculează astfel: 2+8=10, 1+0= 1, astfel că baba va fi pe 1 martie.
Dincolo de acest joc, de fapt, Babele sunt puntea care face trecerea de la iarnă la primăvară.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE