Adrian Giurgiu, deputat USR de Mureș: ”Treimea Iohannis – Ciolacu – Ciucă ne amanetează viitorul pentru funcțiile lor. Cum îi putem opri?” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 210 Vizualizări

Adrian Giurgiu, deputat USR de Mureș: ”Treimea Iohannis – Ciolacu – Ciucă ne amanetează viitorul pentru funcțiile lor. Cum îi putem opri?”

Cu doar 3 luni înainte de alegerile europarlamentare, liderii coaliției PSD-PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au anunțat modificări drastice ale calendarului electoral. Alegerile locale se vor ține în aceeași zi cu europarlamentarele, iar cele două scrutine pentru alegerile prezidențiale vor avea loc pe parcursul lunii septembrie. De ce alegerea primarilor cât și cea a noului președinte se desfășoară pe repede înainte?

„Ne-au vorbit despre stabilitate și reducerea costurilor. Toate minciuni. Coaliția sacrifică democrația fără să clipească pentru că în urma scorului minuscul pe care PNL urma să-l ia la europarlamentare Ciucă ar fi fost evacuat de la conducerea partidului.  Câți români mai pot să voteze cu falșii liberali după ce și-au trădat electoratul și principiile de dreapta pentru o economie funcțională prin alăturarea cu PSD? Evident, puțini. De aceea, la europarlamentare, cele două partide candidează pe o listă, iar comasarea ajută tot PNL, că mai mobilizează primarii electoratul. Prezidențialele sunt mutate în septembrie pentru că primul turist al țării aleargă disperat după funcții europene și nord-atlantice și vrea să fie liber în perioada numirilor. Președintele Iohannis a numit 5 premieri PSD de-a lungul anilor petrecuți la Cotroceni și acum vrea să dea bir cu fugiții cât mai repede. Responsabilitatea sa față de români îl încurcă. Pe scurt, tot circul de săptămânile trecute a fost pentru funcțiile lui Ciucă, Iohannis și Ciolacu, ultimul văzându-se deja președinte în urma concesiunilor făcute în fața PNL”, explică deputatul USR Adrian Giurgiu.

România, redusă la țara sinecurilor de actuala guvernare, devine campioană la inflație

În timp ce mai marii coaliției își stabilesc funcțiile în spatele ușilor închise, România a doborât noi recorduri negative.

„În ianuarie, România a avut cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Rată anuală a inflației de 7,3% înregistrată luna trecută de țara noastră este dublă față de media Uniunii Europene, de 3,1%. Pentru că avem cei mai incapabili guvernanți din Uniune, prețurile de la raft vor continua să crească. Multe familii deja își permit cu greu un coș de bază iar Ciolacu și Ciucă nu fac nimic ca să-i ajute. În loc să reducă taxele și acciza puse în cârca producătorilor români, ceea ce ar mai diminua prețurile, șefii din PNL și PSD își negociază funcțiile. Aș vrea să-i văd certându-se pe care taxe aberante să le elimine mai repede. Doar că la furtul românilor sunt mână în mână și au tot dovedit asta de doi ani încoace. Intrăm în a treia lună în care angajații din țara noastră sunt taxați pe boală, deși PNL s-a tot lăudat cu eliminarea taxei pe care chiar ministrul lor de finanțe, Marcel Boloș, a introdus-o. Fură în continuare de la părinții copiilor bolnavi de cancer fără nicio rușine ca să le rămână lor buzunarele umflate”, declară deputatul de Mureș.

Referendum pentru eliminarea pensiilor speciale

În timp ce Coaliția punea la cale calendarul alegerilor astfel încât să constrânga cât mai mult democrația, liderii Dreptei Unite au venit cu o propunere ca vocea românilor să fie inclusă în lege.

„PSD și PNL au comasat alegerile din frică. În USR nu există frică de opiniile oamenilor, vrem democrație pentru români. Din acest motiv, oricând mută politrucii alegerile, Alianța Dreptei Unite a propus să introducem un nou subiect la vot. Să întrebăm românii dacă ei mai vor pensii speciale. Personal, știu deja răspunsul, însă este important ca oamenii să meargă la vot și să voteze clar împotriva tuturor specialilor, nu doar împotriva lui Ciolacu și Ciucă. Doar așa putem încheia pentru totdeauna epoca pensiilor speciale în care unii primesc chiar și 10.000 de euro pe lună din banii noștri fără niciun merit”, conchide Președintele USR Mureș.

(Advertorial)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE