Piață importantă din Târgu Mureș, modernizată Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2053 Vizualizări

Piață importantă din Târgu Mureș, modernizată

Piața de zi din cartierul Dâmbu Pietros va fi modernizată, a anunțat duminică, 7 aprilie, Serviciul Relații Interne și Internaționale din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Mureș.
”Anul trecut, carosabilul din jurul pieței a fost reasfaltat, iar anul acesta urmează să fie refăcută piața în sine. Pentru ca lucrările de renovare să fie mai puțin incomode, asfaltarea pieței din Dâmbul Pietros se va desfășura în două etape, astfel încât să nu fie necesară închiderea acesteia. Durata estimată a lucrărilor este de cinci zile, în perioada 15 aprilie – 20 aprilie. În această perioadă, producătorii și comercianții locali își vor putea continua activitatea în condiții corespunzătoare, iar serviciile și produsele lor vor rămâne la dispoziția clienților. Pentru siguranță și confort, zona de lucru va fi delimitată și izolată pentru a minimiza eventualele inconveniente. Pe durata lucrărilor, este posibil să se aplice restricții temporare de parcare în zona pieței. Această inițiativă face parte din programul de investiții al SC Administrație Imobile și Piețe. Ne cerem scuze atât utilizatorilor pieței cât si locuitorilor din ansamblurile de blocuri aflate în imediata apropiere pentru disconfortul din perioada lucrărilor, și le mulțumim pentru înțelegere”, a informat sursa citată.
(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE