Mureș: Avertisment pentru proprietarii de terenuri cu ambrozie Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 520 Vizualizări

Mureș: Avertisment pentru proprietarii de terenuri cu ambrozie

Agenția pentru Protecția Mediului Mureș informează proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, că au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia (Ambrosia artemisiifolia).
Obligația a fost instituită pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei, pe terenurile intravilane sau extravilane, având în vedere prevederile Legei nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările și completările ulterioare stabilite prin Legea nr. 129/2020 și Legea nr. 272/2023.
„În scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura, periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale, lucrări de întreținere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin, până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrosia”, a precizat Cristina Pui, director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Mureș.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu avertisment.
”Nerespectarea prevederilor din avertisment constituie contravenție și se sancționează, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele fizice, și cu amendă, de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice. Agenția pentru Protecția Mediului Mureș face apel la autoritățile administrației publice locale, de a acorda o atenție corespunzătoare combaterii acestei specii de plantă invazivă, atât în intravilanul localităților, cât și în zonele învecinate acestora”, a mai transmis directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Mureș.
(Redacția / Foto: https://depositphotos.com/ro/home.html )

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE