Târgul Cetății îi așteaptă pe localnici cu bunătăți și cadouri, într-o ediție de sărbătoare Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 412 Vizualizări

Târgul Cetății îi așteaptă pe localnici cu bunătăți și cadouri, într-o ediție de sărbătoare

Începe prima ediție a Târgului Cetății din acest an. Târgumureșenii sunt așteptați pe Bulevardul Cetății să se bucure de produse unice, de vineri, 26 aprilie, până duminică, 28 aprilie.

La ediția de sărbătoare de anul acesta localnicii vor avea șansa să-și achiziționeze produse naturale, direct de la micii producători locali, precum fructe, pâine, mezeluri, gemuri și siropuri naturale, miere, murături, o gamă largă de dulciuri de casă, ceaiuri, vinuri, dar pe tarabele vânzătorilor se vor regăsi și cadouri handmade precum lumânări, cosmetice naturiste, produse din lavandă și zeci de feluri de bijuterii numai bune de oferit drept cadou de Paște.

Mulți dintre producători, atât de alimente cât și de artizanat, sunt în premieră la Târgul Cetății, majoritatea producătorilor și artizanilor sunt mureșeni, dar, pentru ca oferta să fie cât mai bogată, doritorii pot găsi și produse din Harghita, Bistrița, Sibiu și Cluj. În total, peste 70 de producători își prezintă oferta la această ediție a târgului”, a transmis Cristina Manoilă, organizator al Târgului Cetății.

O mare supriză și o bucurie imensă, mai ales pentru cei mici, va fi Iepurilă, iepurașul de Paște care îi așteaptă cu nerăbdare pe copii pentru a face fotografii împreună cu ei. Proframul târgului le va da șansa tuturor târgumureșenilor să treacă prin zonă pentru a se delecta cu produsele pregătite cu drag de artizanii locali. Astfel, vineri târgul va fi deschis de la ora 12:00 până la ora 20:00, sâmbătă târgul va fi deschis de la ora 10:00 până la ora 20:00, iar duminică va începe la ora 10:00 însă se va închide cu o oră mai repde, la 19:00.

Și în acest an, Târgul Cetății își propune să sprijine și să promoveze artizanii și producătorii locali și să încurajeze consumul de produse alimentare locale. Târgul Cetății este organizat de Asociația Mercur Creativ”, au mai transmis organizatorii.

(L.P.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE