Etapa a VI-a, dueluri între fruntașele Ligii IV de fotbal
30 septembrie 2016Noua ediție a seriei Mureș din Liga IV de fotbal a pornit la drum cu „peripeții” și surprize. Redus cu două participante, numărul echipelor care au pornit la drum a mai scăzut cu unul după retragerea echipei din Miheșu de Câmpie. În etapa trecută o altă echipă, Gaz Metan Daneș a dat semne de retragere, neprezentându-se la meciul de la Sâncraiu de Mureș cu Juvenes Târgu-Mureș. După ce programul a adus față în față în ultimele runde câteva dintre echipele obișnuit fruntașe, sau cele cu starturi bune, etapa a VI-a, programată pentru sâmbătă, 1 octombrie, ora 11.00, una „compactă”, fără partide decalate, mai programează câteva dueluri atractive. Fără îndoială, în prim plan vor fi partidele de la Luduș, unde campioana ultimei ediții, Mureșul primește vizita surprizei sezonului, Juvenes Târgu-Mureș, aflată pe locul secund și cea de la Sângeorgiu de Pădure, între Târnava Mică și Gaz Metan Târgu-Mureș, una din cele două formații care au obținut doar succese. A doua este Mureșul Rușii Munți, care se află în fruntea clasamentului și datorită faptului că Gaz Metan a stat o etapă. Liderul s-ar putea să aibă o sarcină nu tocmai ușoară la Acățari, unde Raza de Soare a furnizat deja unele surprize, sau a cedat foarte greu în fața unor fruntașe. Cu siguranță runda va oferi alte surprize, echipele fiind majoritatea în perioada de omogenizare. (M.V.)
Programul etapei a VI-a, sâmbătă, 1 octombrie, ora 11.00
Mureșul Nazna – Atletic Târgu-Mureș
Raza de Soare Acățari – Mureșul Rușii Munți
Viitorul Ungheni – Mureșul Cuci
Târnava Mică Sg. de Păd – Gaz Metan Tg. Mureș
Mureșul Luduș – Juvenes Târgu-Mureș
ACS Miercurea Nirajului – MSE 08 Târgu-Mureș
ASC Sărmașu – Gaz Metan Daneș
Lacul Ursu Sovata – stă
Clasamentul
- Mureșul Rușii Munți 5 5 0 0 14- 5 15
- Juvenes Târgu-Mureș 5 4 1 0 15- 6 13
- Gaz Metan Tg. Mureș 4 4 0 0 11- 4 12
- Mureșul Luduș 4 3 1 0 18- 8 10
- MSE 08 Târgu-Mureș 5 3 0 2 16-10 9
- Lacul Ursu Sovata 5 3 0 2 9- 9 9
- Târnava Mică Sg. de Păd. 4 2 1 1 9- 9 7
- ASC Sărmașu 5 2 1 2 9-14 7
- Mureșul Nazna 5 2 0 3 6-10 6
- Raza de Soare Acățari 5 1 1 3 7-10 4
- ACS Miercurea Nirajului 5 1 0 4 12-14 3
- Atletic Târgu-Mureș 5 1 0 4 8-13 3
- Gaz Metan Daneș 5 1 0 4 9-16 3
- Mureșul Cuci 4 0 1 3 6-14 1
- Viitorul Ungheni 4 0 0 4 6-13 0
Lasă un comentariu